146 total views

Peste 374 de familii de moşneni din Robeşti riscă să-şi piardă pădurile şi terenurile din cauza unui fost membru al conducerii Obştei de Moşneni Robeşti, obligat să-şi dea demisia din cauza unor ilegalităţi comise în numele obştei. Popescu Ioan, fost membru al Consiliului de Administraţie al Obştei Moşnenilor Robeşti şi alţi doi moşneni Frunzescu Ioan şi Sporiş Petre şi-au pierdut calitatea de membrii în anul 2014 în urma unui scandal intern. Conştienţi de greşeala făcută, ultimii doi s-au retras.

La începutul acestui an, instanţa de judecată a dat o decizie definitivă şi revocabilă în favoarea actualului Consiliu de Administraţie al obştii, ales legal în urma votului. Popescu Ioan refuză să accepte realitatea şi contrar deciziei instanţei de judecată şi a statului Obştii încearcă să dea jos actualul Consiliu de Administraţie împreună cu alţi doi moşneni, Mircea Anania Robescu şi Robescu Valeriu, rudele actualului vicepreşedinte al CA. Deşi nu are nicio calitate, Popescu Ioan a convocat o şedinţă a moşnenilor pentru alegerea unei noi conduceri, în condiţiile în care aceasta a fost validată prin decizia instanţei.
Surse din cadrul Obştei au declarat că cei trei vor să dezbine obştea pentru a putea să vândă o parte din terenurile acesteia, iar din banii obţinuţi, urmând să plătească cheltuielile de judecată, respectiv, banii împrumutaţi de la diverşi sponsori pentru plata avocaţilor şi a taxelor de judecată. Suma s-ar ridica undeva la aproximativ 2 miliarde de lei vechi.
Astfel, cele 374 de familii de moşneni vor fi obligate să-şi cedeze o parte din terenuri pentru a plăti sponsorii celor trei foşti membri care nu mai au niciun drept în Obşte.

Condamnaţii vor în faţă

Interesant este faptul că toţi cei trei trag după ei tot felul de ilegalităţi, unul dintre ei chiar şi o condamnare cu închisoarea. Mircea Anania Robescu a fost condamnat la 20 de închisoare pentru omor, dar a făcut doar 10, datorită unui decret al statului. Al doilea, Robescu Valeriu vrea să-şi vadă fratele, pe Robescu Gheorghe, în închisoare. Respectivul l-a reclamat la toate instituţiile de control ale statului.
Cei trei vor să dea la o parte actuala conducere a Obştii deşi este singura care are în componenţa sa o persoană cu studii care îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare a acesteia. Cele 374 de familii vor fi puse să aleagă între un condamnat pentru omor, un frate care şi-ar ucide fratele cu mâna lui, dacă nu i-ar fi frică de pârnaie, şi o conducere formată din oameni care-şi văd de treaba lor, fără violenţă.
Pentru schimbarea actualului CA, cei trei au nevoie de votul a 2/3 din cele 374, în condiţiile în care şedinţa va avea loc duminică. Cu toate acestea, recalcitranţii se pare ca nu întrunesc numărul necesar de semnături.
Marea surpriză pentru actuala conducere a CA a venit din partea vicepreşedintei Popa Elisabeta care a trecut în barca condamnatului penal deşi a beneficiat de câteva facilităţi substanţiale în ultima perioadă. Doamna a primit perfect legal, în baza funcţiei oferite de actuala conducere a Obştii, 100 milioane de lei vechi, 27 mc de lemn de foc şi 24 mc de lemn de lucru, în acţiunea de distribuire a lemnului.
Se pare că vicepreşedinta nu se vinde ieftin, a promis că va ajuta la demiterea actualei conduceri dacă va fi numită preşedinta Consiliului de Administraţie. Nu ştim cu ce se aleg moşnenii din acest troc cu ,,diavolul”. Cei trei au considerat că doamna merită să fie preşedinta CA, pentru că are o credibilitatea mai mare decât ei în rândul moşnenilor şi au acceptat trocul.

Procese plătite cu bani din viitor

Tot surse din cadrul Obştei susţin că sponsorizarea de 400 milioane lei vechi este ultimul tun dat de cei trei şi a fost pusă la cale anul trecut, când procesul se afla încă pe rolul instanţei. Astfel, cei trei au decis ca toată posibilitatea masei lemnoase din Robeşti să revină sponsorului, respectiv, ca exploatarea celor 10.000 mc, cantitatea pe un an, să se facă de către firma care a oferit sponsorizarea. Ca şi comparaţie, cantitatea explotată în ultimii 10 ani în Obştea Robeşti a fost de 36.000 de mc, cantitate în care este inclus lemnul de foc şi de construcţie. Scandalul a survenit într-un moment extrem de neinspirat, cei doi actuali membri ai CA au în derulare un proiect european de peste 100 mld lei vechi, pentru reabilitarea drumurilor forestiere şi modernizarea obştii. Obştea a pierdut deja peste 1,2 mld lei vechi, contravaloarea penalităţilor plătite în urma blocării contului la cererea celor trei moşneni nemulţumiţi de faptul că nu mai deţin controlul asupra lemnului.
Rămâne de văzut cum vor vota moşnenii din Robeşti, de fapt cu cine. Dacă vor alege actuala conducere care le apără proprietatea sau fosta trupă pusă pe căpătuiala personală.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.