87 total views

Situaţie incredibilă la Bujoreni. Comisia locală de punere în aplicare a legilor de fond funcar a rămas descompletată cu patru membri după demisia primarului Gheorghe Udubae şi punerea sub acuzare a mai multor aleşi şi funcţionari de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru fapte penale comise în exerciţiul funcţiunii.

foto/voceaolteniei

În aceste condiţii, viceprimarul cu atribuţii de primar George Gîngu (PSD) a făcut un apel public, inclusiv prin intermediul reţelei de socializare Facebook, la cetăţenii comunei vecine cu Râmnicul să-şi desemneze reprezentanţi pentru completarea urgentă a componenţei comisiei. “Pentru a completa Comisia de Fond Funciar Bujoreni am nevoie de patru persoane, reprezentanți ai proprietarilor din Bujoreni. Acești cetățeni trebuie să fie persoane oneste și devotate comunității și, mai ales, să reprezinte un număr cât mai mare de proprietari din Bujoreni. Mi-aş dori să fie câte un reprezentant din fiecare zonă importantă a Bujoreniului și să cunoască amplasarea mai multor terenuri. Vă rog să îmi faceți propuneri serioase, întrucât de aceasta comisie depinde rezolvarea multor probleme din Bujoreni. Mulțumesc!”, este anunţul postat de George Gîngu.

În alt ordine de dei, chiar duminică, 5 februarie, primarul interimar a ţinut şi prima audienţă, iniţiativă apreciată de locuitorii din Bujoreni care au venit să-şi spună păsurile.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.