61 total views

După alegerile din 25 mai, când PPE a câştigat cu un mic avans faţă de PSE, toată lumea se aştepta ca această formaţiune politică să-şi impună candidatul în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Luxemburghezul Jean-Claude Junker se şi visa la biroul lui Jose Manuel Barroso, însă conform zicalei româneşti: “socoteala din târg nu corespunde cu cea de-acasă”, lucrurile s-au complicat.

La nivelul Uniunii Europene există două curente de opinii:

– Curentul “centralist” care îşi doreşte rolul dominant al Bruxelului, atât la nivel economic, cât şi juridic şi social, tările care îmbrăţişează acest curent, fiind Germania şi Ţările Nordice;

– Curentul “descentralist” care-şi doreşte o mai mare autonomie naţională, decizională în sistemul economic, juridic şi social, tările care susţin acest curent fiind: Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania şi Portugalia.

Din cauza acestor diferende, domnului Junker nu i-a ieşit pasenţa şi nu a ajuns în postul pe care şi-l dorea. Deşi formal, popularii europeni îl puteau impune. Numai că veto-ul clar emis de Marea Britanie, vis-a-vis de persoana domnului Junker şi ameninţarea acestei ţări că va părăsi Uniunea Europeană, au determinat pe cancelarul german Angela Merkel, să-i retragă sprijinul acestuia. Cum socialiştii europeni nu mai sunt nici ei atât de interesaţi să-şi susţină candidatul, pe domnul Martin Schulz, datorită faptului că acesta a început să fie un adept al curentului “centralist”, se pare că în pole position se va instala candidatul ALDE, Guy Verhofstadt.

Lipsa preşedintelui Comisiei Europene atârnă în aceste zile foarte greu, în situaţia în care Federaţia Rusă a oprit livrările de gaze naturale către Ucraina. Cum ucrainienii, în mod sigur “ se vor servi” din gazele ce le tranzitează teritoriul către Uniunea Europeană, este de aşteptat ca cineva cu rang mare din conducerea UE să negocieze cu Federaţia Rusă. Cum Barroso şi-a încheiat mandatul, înlocuitorul acestuia trebuie ales cât mai repede, pentru a se putea angaja în discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin. În lipsa unui interlocutor de rang mare, ruşii vor continua politica de divizare a ţărilor din UE, purtând discuţii separate, când cu Germania, când cu Franţa, când cu Marea Britanie. Iar occidentalii, în loc să rămână uniţi şi să aibă o poziţie coerentă vis-a-vis de relaţia cu Federaţia Rusă, se vor diviza în funcţie de interesele naţionale ale fiecărei ţări.

Şi atunci se naşte întrebarea: de ce nu este ales preşedintele Comisiei Europene mai repede? Este o întrebare pe care, cred că, o pun toţi cei 500 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.