![]()
Proiect salutar în comuna Stoeneşti, primarul Gheorghe Dumbravă va construi în faţa primăriei un monument al eroilor căzuţi în primul şi al doilea război mondial.
Proiectul face parte dintr-o acţiune mai amplă a primarului care şi-a propus să organizeze pentru prima oară ziua localităţii Stoeneşti printr-o serie de lucrări de înfrumnuseţare a localităţii: amenajare spaţiu verde, bănci, plantare arbori şi arbuşti, răsaduri de flori, dar şi lucrări de renovare a dispensarului medical al localităţii. Construirea monumentului de marmură face parte din aceeaşi acţiune, primarul a precizat că lucrarea în cuantum de 150.000 lei va fi suportată din bugetul local. Gheorghe Dumbravă a precizat că până la Paşte va fi gata şi va fi instalat în centrul civic al comunei într-un spaţiu creat special cu spaţiu verde cu gazon, iluminat nocturn, pavele şi alei pietonale.

