La mijlocul acestei luni, mai exact 18 iunie 2026, ADI Salubrizare Vâlcea a urcat oficial în sistemul electronic de achiziții publice contractul de delegare prin concesiune a serviciului de operare a CMID Roești, a stațiilor de sortare Râureni și Brezoi și a stației de compostare Râureni. Dincolo de titlul tehnic, documentul oficial compus din 16 pagini scoate la iveală o miză financiară colosală, dar și o dinamică în piața privată care pare cusută cu ață neagră.
Cifrele amețitoare ale contractului și veriga slabă
Conform datelor oficiale din fișa de date a achiziției (pagina 2), valoarea totală estimată a acestui contract este de 261.810.151,54 lei (peste 52 de milioane de euro), pentru o perioadă de delegare de 8 ani (96 de luni). În timp ce instituția pune pe masă această sumă astronomică, în culisele pieței de deșeuri locale se definitivează o mutare suspectă. Reprezentantul actualului operator Environment, Cătălin Ioniță, a confirmat oficial pentru publicația noastră că se află în discuții pentru a cumpăra integral sau parțial business-ul deținut de New Recycling, existent pe platforma chimică din Râmnicu Vâlcea. Întrebat dacă această mișcare are legătură cu mega-licitația de 52 de milioane de euro, reprezentantul Environment susține că este o simplă intenție comercială și că societatea „nici nu știe dacă va participa” la procedura ADI Salubrizare.
Cerințe „aliniate” sau bariere mascate?
În mod normal, o documentație complet transparentă folosește praguri tehnice corelate strict cu realitatea din teren. La Vâlcea se impun criterii de calificare foarte specifice:
„Nivel(uri) minim(e) al(e) standardelor care ar putea fi impuse:
Ofertantul și/sau, după caz, asociații (în cazul ofertelor comune), terțul susținător (în cazul susținerii), va/vor face dovada că au operat:
– o stație de sortare cu o capacitate de cel puțin 9.000 tone/an (intrări deșeuri reciclabile în stația de sortare),
– o stație de compostare cu o capacitate de cel puțin 14.000 tone/an (intrări deșeuri biodegradabile în stația de compostare),
– o instalație TMB cu o capacitate de cel puțin 50.000 tone/an (intrări deșeuri reziduale în stația TMB),
– și un depozit ecologic de deșeuri în care au fost depozitate de cel puțin 25.000 tone/an.
Interesant este că autoritatea contractantă simte nevoia să se justifice preventiv chiar în textul anunțului, menționând textual că: „au fost alese valori mai mici decât cele prognozate la nivelul județului pentru a nu restricționa concurenta”. Aceasta este o justificare pe care autoritățile o pun tocmai ca să se acopere! Însă, dincolo de această explicație birocratică, interpretarea noastră rămâne în picioare: aceste praguri, chiar și declarate ca fiind „reduse”, trebuie demonstrate prin contracte anterioare și corelate cu deținerea unei baze logistice în județ sau în proximitate (Secțiunea a 10-a, Art. 56, din Caietul de Sarcini). Când un singur operator (Environment) se află deja în negocieri avansate pentru a prelua stația privată de pe platforma chimică, tocmai aceste cifre — fie ele și „ajustate” — devin piesa de puzzle care i se potrivește mănușă lui, în timp ce pentru un alt competitor din țară rămân o barieră contra-cronometru. În cazul unei asocieri, se va prezenta un tabel centralizator cuprinzând experiența tuturor membrilor asocierii. Autoritatea contractantă nu solicită prezentarea experienței similare pentru subcontractanții propuși de ofertant, dar va lua în considerare capacitatea tehnică și profesională a subcontractanților propuși pentru partea lor de implicare în contractul care urmează să fie atribuit, dacă sunt prezentate documente.
Termenul-limită ucigător, cum se leagă deducția din culisele instituționale
Data limită pentru primirea ofertelor este fixată în SICAP pentru 28.07.2026 (Pagina 15). Asta înseamnă că firmele concurente au la dispoziție doar o lună și câteva zile pentru a pregăti o documentație uriașă și a îndeplini criteriile logistice! Corelând anunțul de 52 de milioane de euro cu cerințele bazei de lucru și declarația lui Ioniță (că negociază să cumpere stația de sortare de pe platforma chimică a lui George de la New Recycling, dar „nu știe dacă participă”), deducția noastră devine și mai clară. Niciun operator nu vine să depună ofertă până la 28 iulie 2026 dacă nu are deja rezolvată logistica locală (baza din Vâlcea, Art. 56). Căutarea unui teren, închirierea și obținerea avizelor de mediu durează cel puțin 3-6 luni. Licitația se închide în 40 de zile! Dacă Environment (Ioniță) cumpără stația aflată pe minus a lui New Recycling, el nu cumpără un business neprofitabil, ci cumpără direct biletul de câștigător al contractului de 52 de milioane de euro. Devine singurul din țară capabil să bifeze baza de lucru în termenul-limită. De ce spune Ioniță că „nu știe dacă participă”? Pentru că probabil așteaptă ca actele tranzacției private cu George să fie perfectate la notar, iar ADI Salubrizare a dat drumul la anunțul pe SICAP exact acum, în iunie 2026, corelat poate cu finalizarea aranjamentului din culise.
Cine după cine așteaptă?
Această sincronizare perfectă între cerințele restrictive din documente, graba calendarului din SICAP (scadența la 28 iulie) și negocierile de milioane din culise dă naștere unei suspiciuni legitime de favorizare. Se conturează un scenariu grav: oare de ce a fost ținută licitația la sertar până în acest moment din iunie 2026? S-a așteptat cumva ca operatorul agreat să își pună la punct detaliile preluării stației de sortare de pe platforma chimică pentru a se asigura că nicio altă firmă concurentă nu va avea timp fizic să îndeplinească criteriile bazei de lucru? Un contract uriaș de 52 de milioane de euro, întins pe 8 ani de zile, nu poate fi lăsat pradă unor aranjamente de culise care par cusute vizibil cu ață neagră. Domnule Rădulescu, pentru că de facto conduceți ADI Salubrizare, cum explicați coincidența izbitoare dintre clauzele din acte și mișcările „administrative” ale operatorului actual?
Investigația rămâne deschisă! Stați aproape! Avem ce vă spune!
