42 total views

“Dacă 100 de oameni au câte un măr şi se strâng laolaltă şi schimbă merele între ei, la sfârşit fiecare rămâne cu câte un măr, dar dacă 100 de oameni au câte o idee şi se strâng laolaltă şi schimbă ideile între ei, la sfârşit fiecare pleacă acasă cu 100 de idei”, Cătălin Mosoia.

De ce am dorit să încep aşa materialul de presă care vine în urma conferinţei electorale susţinută la Râmnicu Vâlcea, sâmbătă de Elena Udrea? Pentru că aceste cuvinte mai sus aranjate ca la carte, li se potrivesc de minune. Păi să împărţim fraza în două şi să luăm prima parte a acesteia: “dacă 100 de oameni au câte un măr şi se strâng laolaltă şi schimbă merele între ei, la sfărşit fiecare rămâne cu câte un măr… Înţelesul acestei prime fraze din citat este că, ieri au fost poate 100 de pemepişti la întâlnirea cu Elena Udrea, s-au strâns laolaltă şi nu doar au mâncat câte un măr, dar cred că au şi schimbat câteva între ei. Mere erau peste tot, mere mâncau toţi!

Dacă luăm şi ultima parte a citatului: …dar dacă 100 de oameni au câte o idee şi se strâng laolaltă şi schimbă ideile între ei, la sfârşit fiecare pleacă acasă cu 100 de idei”, înţelegem că, bine, bine, ei au fost 100, au schimbat mere, au rămas cu câte un măr şi sigur au schimbat şi idei, dar la sfârşit a plecat cineva acasă cu 100 de idei ? Asta era întrebarea la care doream să ajung.

A venit Elena Udrea. Şi ? Ce a făcut? Nimic! Aaa! Ba a făcut ceva. A susţinut o conferinţă de presă, unde a tocat la un discurs vreo 30 de minute, pe toate părţile. În acest material de presă nu vreau să vorbesc despre discursul plimbăret prin toate judeţele pe unde a apucat să ajungă sau va mai ajunge, ci de critica adusă preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Cîlea. Candidatei albe, cum îmi place mie să-i spun, i s-a adresat un jurnalist, nu cu o întrebare, ci mai de grabă cu o părere personală şi anume: “conducerile din judeţ vor împărţi în continuare banii la fel cum i-au împărţit şi până acum, pe fel de fel de criterii, care nu au nici un fel de legătură cu necesităţile localităţilor şi nu puteţi face nimic ca preşedinte”. Cum vă spuneam, nu a fost o întrebare, dar preşedinta pemepiştilor nu a întârziat să dea o replică spunând că: “De ce spuneţi asta? Dumneavoastră aţi avut aici doi primari care au fost arestaţi pentru corupţie, unul după celălalt. Deci, uitaţi, că funcţionează! Dacă oamenii aceştia încalcă legea, eu sunt convinsă că vor răspunde. Ca şi preşedinte, voi garanta că legea va fi aplicată. Desigur, nu o să vin eu să-l verific pe dl. Cîlea, personal! Şi felul în care se cheltuie banii la nivelul bugetului, şi Vâlcea va fi verificată. Mă aştept ca acest moment de schimbare de optică, de viziune, pe care cred că o vom vedea cu toţii în această toamnă, să ducă la o schimbare de optică şi la electorat. Adică, mă aştept ca aici la Vâlcea, oamenii să nu mai voteze un preşedinte ca dl. Cîlea ‘’. Răspunsul acesta a sunat aşa cumva a…un semnal de alarmă ce-l vizează direct pe preşedintele CJV, Ion Cîlea. Parcă abia aştepta o întrebare care să ducă acolo unde să poată să “tragă cu gloanţe” ieftine, dar în Cîlea. Păi ce are arestarea celor doi primari , cu ‘’nu-l mai votaţi pe Cîlea?’’ Din anumite comunicate ştim că cei doi nu se iubesc, dar să-i pregăteşti de acum teren liderului PMP Vâlcea, Marian Mirea pentru funcţia de preşedintela CJ V, e prea devreme ! Că doar acolo m-a dus gândul când a spus că “la Vâlcea mă aştept ca oamenii să nu mai voteze un preşedinte ca dl. Cîlea” … Dar pe cine? Pe liderul PMP, Marian Mirea? Ca  o paranteză: sunt parlamentari vâlceni care au recunoscut că funcţia pe care o deţin, îi depăşeşte…Pe Mirea îl depăşeşte tot ce mişcă în jurul lui şi dacă se gândeşte, ca lider fiind, că i se cuvine să candideze în 2016 la cârma judeţului, da. Are dreptate, dar atât! Şanse să câştige, niciodată! Deci, planurile pemepiştilor sunt măreţe şi multe, dar nu au oameni pentru asemenea funcţii şi chiar dacă alegerile pentru CJV sunt în 2016, tot nu le ajunge timpul să-şi pregătească un pemepist… capabil, pentru preşedinţia CJV. Dar, aşa cum PNL i-a în calcul să-şi pregătească un nume pentru a conduce judeţul din 2016, fie el Buican sau Niţu, aşa şi PMP vrea un afiş cu un El, lipit pe toţi stâlpii, că el e bun, imaculat, merită o şansă şi să i-o şi dăm dacă se poate!

Să revenim la cele 100 de mere şi cele 100 de idei. Pemepiştii au mere, dar n-au idei. Dacă au idei, nu sunt bune. În schimb merele sunt delicioase ! Cu mere delicioase nu convingi electoratul să te voteze, dar cu idei şi nu cu minciuni şi promisiuni în van, da ! Candidata albă are un program electoral, dar nu are idei pentru a convinge electoratul să o voteze pentru a pune în aplicare programul de ţară. Programul său este unul plin de construcţie. De exemplu: “îmi voi dedica tot timpul construcţiei României frumoase; mă angajez ca România să fie condusă de oameni competenţi care să construiască; am lăsat 6000 de proiecte în urmă, am nevoie de oameni să construiască”, etc.

Cam aşa sună promisiunile candidatei, dar fără idei!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.