55 total views

Aşa cum vă spuneam într-un material anterior şi Dan Diaconescu a fost prezent în judeţul nostru, sâmbătă. Acesta s-a întâlnit cu câţiva susţinători ai săi în faţa instituţiei Prefectului. De menţionat că Dan Diaconescu a venit însoţit de maşini cu girofar. Deşi nu a susţinut o conferinţă de presă am obţinut câteva declaraţii de la candidat în faţa Prefecturii, unde îl aşteptau susţinătorii.

Dan Diaconesu speră să ia la Vâlcea peste 35 de procente, în Gorj peste 50, în Olt peste 40, iar la nivel naţional 20 de procente, sperând ca Iohannis să tot scadă, de la 26% cât are astăzi, sub 20% în următoarele două săptămâni. Mizează pe votul oltchimiştilor şi îi îndeamnă să iasă la vot pe 2 noiembrie şi să voteze candidatul PP-DD. Doreşte să ajungă cu Victor Ponta în turul doi, dar susţine că sunt patru variante cu care joacă: Ponta, Iohannis, Udrea, Tăriceanu. “Probabil că aşa cum merg lucrurile şi cum sunt intenţiile domnului Băsescu, vom juca cu Elena Udrea, fiindcă Tăriceanu este cu ocazia ADS, Iohannis cu ocazia ANI, Ponta cu ocazia ofiţerului acoperit, şi probabil că domnul Băsescu îşi va atinge visul acela de a o vedea pe Udrea în finală, iar noi ne atingem visul de a intra în finală”.

Dan Diaconescu se consideră singurul candidat din cei 14, care este interesat de soarta Oltchim. Obiectivul prezidenţiabilului PP-DD în această campanie este să-l învingă pe Victor Ponta în cele trei judeţe: Vâlcea, Gorj, Olt. În speranţa că în cele trei judeţe îl va întrece pe Ponta măcar cu un vot peste, în primul tur al prezidenţialelor, crede că poporul român e pe drumul cel bun şi chiar dacă Dan Diaconescu nu reuşeşte să preia puterea împreună cu poporul, susţine că în doi ani se va rezolva totul. “Doamne fereşte! să nu ia Ponta sau Iohannis preşedinţia, că o să vină vâlcenii până la mine acasă să mă ceară preşedinte, dar sigur va trebui să aşteptăm următoarele alegeri, peste cinci ani”. Dan Diaconescu se luptă cu omul care a dat ordonanţa privind trădarea politică, a încercat să ia toţi consilierii locali şi judeţeni şi parlamentari dela PP-DD.Acestamai susţine că Victor Ponta îi spunea şi lui Crin Antonescu că Dan Diaconescu este omul de care se teme. “Traian Băsescu ar putea, fără să vrea, să ne ajute pe noi, prostimea, pe noi poporul, să scăpăm de tot de Victor Ponta, dacă va arăta documentul că a lucrat pentru SIE”, a mai adăugat candidatul PP-DD.

Dan Diaconescu a ţinut în declaraţiile pe care le-a susţinut şi să le transmită ceva vâlcenilor: “Le spun aşa vâlcenilor: dacă lor le place viaţa de astăzi din Vâlcea, chiar îi rog să voteze cu Victor Ponta. Dacă le place viaţa de până acum un an sau doi, când era şi PNL la putere în USL, să voteze cu PNL. Dacă le place când li se mai taie din salarii sau din pensii, să voteze neapărat cu Elena Udrea, s.a.m.d., dar dacă vor să schimbe viaţa în bine, să iasă la vot şi să ne voteze pe noi’’.

Sloganul candidatului PP-DD

Adio, Traian Băsescu! Vine Dan Diaconescu!

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.