990 total views
Dacă eşti preot în Romania înseamnă că îţi merge bine din punct de vedere financiar? Da’ de unde! Salariul unui preot variază între 1.100 – 2.000 de lei, doar prelaţii Bisericii Ortodoxe Române au un statut financiar aparte.
În rândul preoţilor, cele mai mari salarii le au preoţii cu vechime mare şi grad profesional I, care ajung la aproximativ 2.000 de lei net. În schimb, un preot debutant, cu studii superioare, primeşte 1.100 de lei. Statul român suportă între 65-80% din salariu. Personalul neclerical din cadrul parohiilor, cântăreţi, îngrijitori, au salarii sub nivelul minim pe economie.
Episcopii sunt cel mai bine salarizaţi, având un statut asimilat celui de demnitar. Ei au un salariu fix, ce variază între 6.200 de lei, în cazul episcopilor vicari şi 7.567 de lei, în cazul mitropoliţilor.
Prea Fericitul Patriarh Daniel – salariu de 13.900 lei
Dar cel mai bine la capitolul financiar stă însuşi Prea Fericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Acesta primeşte lunar 13.900 de lei, din care 7.731 de lei de la stat şi 6.169 de lei din fondurile Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Ca să înteleagă şi muritorul de rând, care este obligat să plătească toate serviciile religioase, inclusiv înmormântările celor dragi, care pentru un pomelnic sau un parastas trebuie să scoată din buzunar o sumă deloc de neglijat, o să prezentăm defalcat sumele pe care le primeşte întâistătătorul BOR.
Patriarhia Română precizează, într-un comunicat, că, în calitate de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, preşedinte al Sfântului Sinod, al Adunării Naţionale Bisericeşti şi al Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, având în subordine aproape 700 de angajaţi, Preafericitul Părinte Daniel primeşte de la stat un salariu net de 7.731 de lei, iar ca mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi arhiepiscop al Bucureştilor, având în subordine aproape 400 de angajaţi, el primeşte un salariu net de 6.169 de lei, “nu de la stat, ci din fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor”. Fondurile proprii ale Arhiepiscopiei Bucureştilor oare de unde provin, nu tot din buzunarele enoriaşilor?
Din banii primiţi în fiecare lună, Patriarhul Daniel oferă 4.000 de lei pentru construirea bisericii mănăstirii din satul natal, Dobreşti, judeţul Timiş, şi pentru obştea ei monahală, precum şi un ajutor financiar de 2.000 de lei pentru mai mulţi angajaţi săraci din Administraţia patriarhală şi din Administraţia eparhială, “care muncesc mult, dar au salarii mici”,pe scurt care nu au fost atât de norocoşi precum PF Daniel.
Reprezentanţii BOR au justificat toată suma asta în raport cu numărul de ore muncite. “El nu lucrează 8 ore, ci 14-16 pe zi”. Fişa postului la BOR e precum în cazul unei mici-corporaţii: facem catedrală, reconstruim biserici, donăm pe ici-colo să vadă lumea, scoatem moaşte la pupat, ţinem slujbele, mai mărim taxa pentru cununie ori pentru botez, mărim şi preţul lumânărilor sau al tămâiei… Cumva îi ameninţă Dumnezeu postul dacă nu termină 500 de biserici pe an sau dacă nu termină catedrala mânturirii neamului, acea megalomană construcţie, la data stabilită?
“De asemenea, Patriarhul ajută financiar şi material (cu alimente sau haine) unii studenţi, monahi şi credincioşi mireni săraci care se află în situaţii dificile”, se mai arată în comunicatul Patriarhiei Române.
Totodată, potrivit comunicatului, din iniţiativă proprie, Patriarhul României, asemenea celorlalţi monahi care locuiesc în Reşedinţa patriarhală, plăteşte, din salariul său, o contribuţie lunară pentru locuinţă şi o contribuţie pentru masă. Tot din salariul său, patriarhul îşi cumpără hainele, cărţile şi lucrurile strict necesare.
Şi? Vrea statuie? Oricum, pe ce să cheltuie el atâţia bani? Are tot ce vrea un om. Limuzină la scară, cu plăcuţa de înmatriculare din aur, e bine primit oriunde, mâncare bună, cazare bună, ce-i lipseşte şi nu primeşte deja pe protocol? Ca să nu mai spunem de veşmintele pe care PF Daniel nu le achiziţionează la preţul pieţei, aşa cum fac ceilalţi preoţi, ci le primeşte direct din atelierele de producţie aflate în mânăstirile de pe cuprinsul întregii ţări.
Costurile acestea demonstrează că în loc să trăiască modest aşa cum au trăit Iisus şi Sfinţii Apostoli, prea fericitul mioritic huzureşte într-o ţară unde căminele pentru orfani, azilele pentru batrâni şi cantinele pentru săraci ar trebui să fie mult mai multe la număr şi să se afle sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române. (A. Sima)