2,140 total views

De ce trebuie să ieșim cu toții la #VotVirgilPîrvulescu, să ne unim toate forțele posibile pentru a scăpa orașul de #CaracatițaGutău? Dacă nu ești încă hotărât cu cine să votezi, ai aici o tulburătoare scrisoare care nu mai are nevoie de nici o introducere.

Scrisoare către un ticălos

Dragă ticălosule,

Nu mi-aș fi imaginat vreodată că cineva mă va putea face să urăsc, disprețuiesc și compătimesc în același timp. Felicitări, ai reușit asta deși ne despart mai bine de 2.500 de kilometri. Înainte, credeam că ești doar un lacom incurabil dar care, cumva, se pricepe să păstorească un oraș. Știam că ești primitiv, că nu ai habar de ce înseamnă cu adevărat o urbe europeană, însă am zis că poate și cârpelile pe care le numeai tu lucrări edilitare sunt mai bune decât nimic. Ani de zile, asemenea altor cetățeni ai acelui oraș, m-am mulțumit cu ce te ducea pe tine mintea. Am zis că o asfaltare și o bordură nu sunt suficiente dar alții nu au făcut nici atât.

Nu te-am plăcut niciodată, dar m-am lăsat mințit că ai în tine ceva de gospodar. Știam că ești mârlan și cu apucături de golan, vindicativ, incult și bădăran dar mi-am zis că poate atât merităm noi, cei care trebuie să alegem o dată la patru ani, ca într-o tombolă mizerabilă, o lepră dintre alte lepre. Nu a fost meritul tău că ai fost ales primar. Doar ce naiba aveam de ales ca să păzească stâna dacă la interviul de angajare s-au prezentat doar lupi costumați în baci? Lumea te-a ales pe tine doar pentru că îți stătea cel mai bine deghizat în cioban, nu că ar fi fost ceva de capul tău.

Au trecut anii și ne-ai arătat de ce ești în stare. Ai furat cu o rapacitate de cleptoman, ți-ai înfipt ghearele în fiecare lucrare făcută cu bani publici, ți-ai făcut parte din fiecare investiție. Crede-mă când îți spun că mi-era aproape milă de tine. Mi-am zis: uite un om bolnav, avar până în măduva oaselor, lacom până la patologie, fericit doar când își umple fălcile pentru trei vieți, ca un hârciog supradimensionat. Te-ai înconjurat de slugi credincioase pe care le puteai plesni peste bot dacă-ți întorceau vorba sau nu-ți respectau poruncile la virgulă. Ți-ai construit o rețea de firme clientelare cărora le-ai pus în brațe toate contractele primăriei, ca și cum le primisei moștenire de familie. Nu a mai putut construi nimeni absolut nimic în orașul ăla fără aprobarea ta. Tot, dar absolut tot ce a însemnat ban public a fost drenat prin intermediul firmelor tale de casă, nu înainte de a-ți încasa comisioane grase din devize supraevaluate.

Ai furat atât de mult, încât nici nu mai știai în ce să-ți investești averea. Ai trăit ca un nabab într-un oraș care ți-a trecut cu vederea orice. Ai înjurat pe oricine ți s-a împotrivit. Ai jignit orice cetățean care și-a permis să nu fie de acord cu tine. Ai mituit mii de oameni ca să te voteze, într-un dispreț total față de lege. Nici când ai făcut duș cu interlopii, ai jucat rummy printre șobolani iar socializarea ta s-a redus la un vorbitor amărât, nu ai înțeles nimic. Te-ai întors și mai pornit să-i calci pe cap pe toți, să le arăți tuturor cine e stăpânul. Te-ai cățărat din nou pe cadavrul unui oraș confuz, i-ai mințit din nou pe toți (incredibil cât de bun ești la asta!), ai plătit în stânga și-n dreapta și ți-ai recăpătat moșia.

Ai devenit mai rău, mai răzbunător, mai lacom. În mintea ta, era ca și cum reposedai ceva ce ți se cuvenea pe drept. Orașul ăla, banii publici, cetățenii, fiecare floare, fiecare pasăre – totul ți se cuvine. Fiecare suflare e a ta, nimic nu poate exista fără tine. Ai devenit și mai paranoic, asemenea lui Stalin și a altor tirani, ai început să vezi dușmani de moarte peste tot. Ai reînceput să împroști jigniri de jur-împrejur, ca într-un acces continuu de isterie. Ai reînceput să-ți îndeși buzunarele cu bani, disperat să furi tot, absolut tot, să-ți ajungă și dincolo de moarte. Bolnav de lăcomie, trădându-ți în fiecare secundă traumele unui trecut în care ai experimentat probabil sărăcia extremă. Un avar incurabil pentru care singurul scop în viață este să acumuleze avere.

Ca să n-o mai lungim, de patru ani mă uit la tine, de departe, cum ai luat-o razna complet, cum ai devenit un hain fără leac, cum ți s-a întunecat privirea de ură, cum jefuiești sălbatic, asemenea unui hun, un oraș pe care l-ai făcut preș. Tu, împreună cu gașca ta pestriță de pupători în cur, interlopi și bandiți, ați îngenuncheat un oraș altădată mândru. Ați reușit să terorizați orice opoziție, prin intimidare ați redus cetățeanul la o oaie care dacă nu stă la tuns, nu merită decât să fie tăiată.

Da bă ticălosule, ai reușit să mă faci să te urăsc, disprețuiesc și compătimesc, în ordinea asta. Te urăsc pentru că ne-ai umilit pe toți, ne-ai jefuit în fiecare zi, ne-ai ținut în sărăcie și izolare. Pentru că ești rău în cel mai profund sens al cuvântului, pentru că ești răzbunător, pentru că nu-ți pasă decât de tine. Pentru că ești agresiv, pentru că ești violent, pentru că ești convins că orașul ăla e tarlaua ta. Te disprețuiesc pentru că ești un bădăran incult, fără nici cea mai mică urmă de considerație față de adevăratele valori ale acelui oraș, pentru că minți așa cum respiri, pentru că ești un fariseu. Și în fine, te compătimesc pentru că nu ai înțeles nimic, pentru că ai totul fără să ai nimic, pentru că ai îmbătrânit urât. Doar banul și puterea absolută mai mișcă ceva în sufletul ăla negru care ți se reflectă și în privire.

Dacă ai avea un dram de conștiință, ne-ai lăsa dracului în pace. Nu o să îți cer asta, ar fi ca și cum aș vorbi unui zid. Tu ți-ai propus să ții orașul în Evul Mediu ca să-l poți stăpâni prin frică și intimidare, doar nu o să fii atât de prost încât să te duci învârtindu-te. N-am văzut până acum vreun câine să se lase dus de lângă abator.

Tot ce îmi doresc, dragă ticălosule, e să nu te mai găsesc acolo atunci când voi decide să mă întorc în orașul meu.

Cumva, dacă se poate, dispari. Lasă-mă să am șansa de a trăi într-o urbe care mai poate avea o șansă la dezvoltare, în care oamenii de afaceri să aibă curajul de a investi fără a li se cere șpagă, în care să nu-mi fie frică să nu pună primarul interlopii pe mine dacă am curajul să deschid gura. Du-te și cheltuiește-ți averea, o să-ți ajungă până o să crăpi, ba chiar mai mult de atât.

Plimbă-te prin lume, condu-ți bolizii, îndoapă-te cu homar și whisky până o să-ți dea pe nas. Numai lasă-ne în pace, ticălosule, că mi s-a urât de tine ca de dracu’.

Tavi Herța, editorialist, fost jurnalist vâlcean plecat în Anglia de 4 ani de zile.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.