Loading

Undeva prin 2019, logo-ul „Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România” a devenit marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Astfel, Vâlcea a devenit primul judeţ din ţară care şi-a înregistrat brandul la OSIM, iar prin certificatul cu nr. 159313 are o durată de protecţie pe zece ani şi posibilitatea de reînnoire la expirarea acestui termen.

Președintele CJ Vâlcea,

Rădulescu Constantin susține că a recurs la obținerea acestui certificat din dorinţa de a promova cât mai bine turismul din Vâlcea având – destinaţii, tradiţii, cultură şi obiceiuri alese care ne pot defini special. Să nu uităm, Vâlcea este judeţul cu cele mai multe staţiuni balneo-climaterice, dar şi cele mai multe lăcaşuri de cult din România. Vâlcea este orașul cunoscut mai mult pentru hackeri, pirații internetului, dar în timp a căpătat și o recunoaștere pozitivă privind tradițiile foarte bine conservate, un exemplu în acest sens fiind orașul Horezu, unde olărirul este adus la rang de artă ori zona Drăgășani, renumită pentru vinurile sale. Avem cele mai multe sațiuni balneo-climaterice, lăcașuri de cult, Salina Ocnele Mari, Voineasa cu pârtia de ski, Muzeul memorial Nicolae Bălcescu și multe alte atracții și obiective turistice și nu numai.

Avem o promovare,

dar nu la un nivel profesional, chiar dacă  la o simplă căutare pe internet regăsim câteva articole despre oportunitățile de vizitare existente pe teritoriul județului nostru. Probabil, din lipsa unei promovări profesioniste, nu ne regăsim pe lista „orașelor care inspiră”, din Destinația Anului 2025, competiție ce se va desfășura la Sibiu, pe 8 aprilie 2025. Competiția „Destinația Anului 2025” cuprinde șase categorii în etapa de votare – orașe care inspiră, stațiuni balneo-climterice, tărâmuri fermecate, sate de poveste, distracție și aventură, cultură și educație. La finalistele categoriei „orașe care inspiră” în 2025, categorie la care pot participa orașe mari cu notorietate mare la nivel national, care investesc în dezvoltare și promovare turistică, fiind eligibile doar municipiile, regăsim Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Sibiu (gazda evenimentului din 8 aprilie) Târgul Neamț, Timișoara și Chișinău (Republica Moldova).

Județul Vâlcea,

nu se află printre finalistele categoriei, cu participarea municipiului Râmnicu Vâlcea sau Drăgășani, la categoria „orașe care inspiră”. Singura categorie,  din cele șase mai sus enunțate, unde județul Vâlcea participă este „stațiuni balneo-climaterice” cu stațiunea Călimănești – Căciulata, fiind aleasă din peste cele 150 de destinații evaluate și care reflectă bogăția culturală și naturală a țării noastre. Competiția a ajuns la etapa 04 – VOT, în perioada 1 – 25 martie, când publicul se poate implica în competiție, votând destinația preferată din fiecare categorie, urmând etapa 05 – gala destinația anului – 8 aprilie 2025.

Așadar, încă 7 zile de vot pentru stațiunea Călimănești – Căciulata, ca destinație turistică a anului 2025! VOTEAZĂ și tu!  

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.