26 total views

Un oficial de rang înalt al FMI a avertizat că revenirea pieţelor obligaţiunilor din zona euro riscă să se finalizeze dezamăgitor, în condiţiile în care investitorii actuali creditează guvernele la costuri foarte mici ca şi cum ar fi siguri că regiunea se va însănătoşi complet fără probleme, scrie Financial Times.

Optimismul investitorilor cu privire la Europa a crescut mulţumită unor semne că revenirea economică a regiunii prinde forţă după ani de criză care au adus proiectul pieţei monetare unice în pragul eşecului.

Pe baza acestui optimism, costurile la care se împrumută statele europene au scăzut accentuat, inclusiv cele ale Greciei. Atena a vândut luna trecută obligaţiuni de 3 miliarde de euro cu scadenţa la cinci ani la un randament de 5%.
José Viñals, directorul departamentului pieţelor de capital şi monetar din cadrul FMI, a declarat pentru Financial Times: „Este cu siguranţă o veste foarte bună că autorităţile greceşti s-au reîntors pe pieţe“. El a avertizat însă asupra riscului ca statele să se „culce pe o ureche“ şi a sfătuit guvernele să se asigure că „politicile funcţionează pe toate fronturile“.

„Asistăm la un proces pe care l-aş numi negocierea preţului la perfecţie pe pieţele financiare, prin care înţeleg stabilirea unui preţ destul de bun. Există pericolul ca în cazul în care rezultatele nu sunt perfecte să apară o oarecare dezamăgire“, a spus Viñals.

Viñals consideră că randamentele obligaţiunilor scadente la 10 ani ale guvernelor din zona euro vor creşte deoarece au crescut dobânzile în SUA.

zf.ro

Titlul aparţine redacţiei

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.