330 total views

…personal ajunge la Cluj pentru verificări, chiar dacă Corpul de Control din subordine a prezentat Raportul.

Așadar, Comisia de verificare formată din 5 membri, și din care a făcut parte inclusiv autorul sesizărilor – Petrișor Traian, a constatat că mașina a fost reparată și are piese noi. Singurul care nu s-a pronunțat pentru că „a fost informat verbal de director ABAST – Ioana Diaconescu că există pe rol un dosar de cercetare penală” a fost Traian Petrișor – lider sindicat.

Constatările din Raportul de Control al A.N.A.R.

În timp ce Adminsitrația Națională „Apele Române” efectua verificări prin propriul Corp de Control la administrația clujeană din subordine, IPJ Cluj – Serviciul de Investigare al Criminalității Economice – face propriile verificări, întocmind în acest sens un dosar penal, toate acestea

survenind în urma sesizărilor primite din partea unor angajați din cadrul Administrației Bazinale de Apă Someș Tisa.

Așadar, Sandu Victor, director general A.N.A.R., ne-a remis și Raportul de Control pe care l-am solicitat cu privire la sesizările formulate de același grup de angajați nemulțumiți ai ABA Someș Tisa, privind utilizarea resurselor materiale și financiare ale instituției în folosul personal al directorului ABA Someș Tisa – Ioana Diaconescu.

Activitățile executate pentru verificarea celor sesizate au fost cu privire la:

– verificarea documentelor care atestă reparațiile celor două autoturisme – auto WW Transporter, nr CJ-98-APE, aflat în proprietatea ABA Someș Tisa și auto BMW descris în sesizare ca fiind în posesia Ioanei Diaconescu

– verificarea foilor de parcurs pentru auto WW Transporter și istoric traseu GPS

– verificarea camerelor audio-video, aferente parcului auto ABAST și incintei acesteia, dar și alte activități specifice cu importanță în economia soluționării sesizării.

Verificările au fost efectuate tot de către Hofman Marius – specialist îmbunătățiri procese din cadrul BCC- ANAR, în perioada 19-22.08.2019 la sediul ABA Someș Tisa. Nu vom relua temeiul legal în baza căruia s-a efectuat controlul deoarece este același ca și la sesizarea privind cheltuirea sumei de 86.000 de euro pentru reabilitare/modernizare birou PIUI și nici constatările nu le vom enumera pentru a nu ocupa spațiu cu date tehnice, dar ele pot fi citite în documentul PDF atașat acestui articol de presă.

Cu privire la documentele de mișcare ale auto WW Transporter, nr. CJ- 98-APE, au fost solicitate foaia de parcurs și monitorizarea GPS care să ateste deplasarea către atelierul de reparații al SC Auto Sport System SRL. În acest sens a fost prezentată foaia de parcurs și jurnalul de călătorii pentru auto menționat. Cu privire la sistemul de supraveghere audio-video, aferent parcului auto și incintei ABAST, au fost puse la dispoziția IPJ Cluj -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (S.I.C.E.) în vederea expertizării acestora.

Alte aspecte, cu relevanță în prezenta cauză, arată că în data de 19.08.2019, anterior verificărilor efectuate de Biroul Corp Control ANAR, la sediul ABAST Cluj, au fost efectuate cercetări în dosarul penal nr. 5795/P/2019, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. Astfel, în baza Ordonanței de predare a obiectelor și înscrisurilor din 19.08.2019, emisă de IPJ Cluj și înregistrată la sediu ABAST, inspectorii IPJ Cluj -SICE au solicitat înscrisuri și obiecte astfel:

– referate de reparații parc pentru auto CJ-98-APE

– înscrisuri cu privire la achiziția serviciilor de reparații auto

– declarația de avere a Ioanei Diaconescu

– fișa postului și contractul de muncă

– foi de parcurs pentru auto CJ-16-WKB

– datele de identificare și contact ale angajaților ABAST care au manipulat auto CJ-16-WKB și platforma CJ-21-WAT, în data de 28.06.2019 și 02.07.2019

– pe suport optic toate înregistrările video din perioada 28.06.2019 – 13.07.2019, ale camerelor video din incinta ABAST.

Toate documentele și obiectivele solicitate au fost puse la dispoziția IPJ Cluj-SICE de către

directorul ELH, ing Stroi Petrică și directorul tehnic RAPM, ing Vasile Andrieș, prin adrese oficiale.

Din analiza documentelor solicitate s-a concluzionat că reparația auto WW Transporter CJ-98-APE, a fost efectuată cu respectarea procedurilor de achiziție și a clauzelor contractuale convenite prin contractul de servicii numărul 10/22.05.2019, reparația auto BMW nr BH-10-ELP, utilizat de Ioana Diaconescu, a fost achitată din banii personali ai acesteia conform facturilor prezentate. Celelalte aspecte sesizate vor fi confirmate sau infirmate de către IPJ Cluj-SICE, în cadrul cercetărilor și expertizelor care se efectuează în dosarul penal nr. 5795/P/2019, aspecte care intră în competența Poliției Române.

Conducerea ABA Someș Tisa are obligația de a informa conducerea A.N.A.R. asupra rezultatelor cercetărilor efectuate în cauză de către IPJ Cluj-SICE pe măsură ce acestea sunt comunicate ABAST. Funcție de rezultatul cercetărilor efectuate vor fi dispuse măsuri administrative și de recuperare a eventualelor prejudicii după caz.

Prezentul raport va fi transmis spre informare ministrului Apelor și Pădurilor – Ioan Deneș, iar sesizarea nr. 15951/13.08.2019, a angajaților nemulțumiți care nu au curajul să-și asume cu nume și prenume sesizările, va fi clasată și arhivată. Raportul de Control nu constituie un act administrativ în sensul legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2001, ci reprezintă un act de informare a directorului general al Administrației Naționale „Apele Române” și de sesizare a entităților competente cu atribuții de cercetare și stabilirea posibilelor fapte cu caracter disciplinar, contravențional sau penal.

IPJ Cluj – cercetări la ABAST

Să mai zică cineva că sesizările către A.N.A.R. nu sunt luate în calcul ori că directorii de ABA-uri sunt acoperiți de directorul general care-i „ține în brațe” pe….unii. Și, așa cum se poate observa, inclusiv Poliția Cluj face verificări pentru lămurirea tuturor celor sesizate. În acest sens, așteptăm cu real interes rezultatul IPJ Cluj, mai ales după acest ultim control făcut de Sandu Victor – director general ANAR- personal la fața locului, verificând mașina împreună cu membrii

comisiei, dumnealui fiind chiar de specialitate. Cu siguranță și acest control, prin Raport scris, va ajunge la dosarul penal format în urma sesizărilor și, în opinia noastră, va cântări foarte mult, și avem toate motivele să credem că în curând dosarul va fi clasat, la fel ca și controlul A.N.A.R., mai sus expus.

Dacă se va adeveri că toate aceste sesizări cu privire la mașină ori biroul reabilitat, nu au fost întocmite decât cu un scop anume, și pe care nu dorim încă să-l menționăm, ne întrebăm cine ce măsuri va lua împotriva liderului Traian Petrișor? Alte comentarii acum ar fi de prisos. Așteptăm, cum spuneam, cercetările IPJ Cluj, pentru o opinie finală.

Victor Sandu, probabil sătul de sesizările care-i vin pe bandă rulantă de la ABA Cluj, observăm că a trebuit să-și lase „de izbeliște” conducerea generală și să ajungă la Cluj pentru a pune o dată punct mascaradei. Dar, contactat telefonic, nu a dorit să dea prea multe explicații, deși le așteptam, dar a punctat că în mare a înțeles ce se petrece în administrația clujeană, iar „la finalul tuturor cercetărilor am să vă remit un punct de vedere oficial…altceva nu am de declarat. Vă mulțumesc!”, conchide acesta.

Ioana Diaconescu, și ea contactată telefonic, pe lângă faptul că nu se aștepta ca Sandu Victor să vină personal la Cluj să desfacă toată mașina și să verifice toate piesele, spune: „sper ca cercetările IPJ Cluj să se finalizeze într-un timp relativ scurt, nu mă fac vinovată decât de faptul că muncesc într-o adminsitrație foarte grea și pe care am găsit-o într-o dezordine totală, iar acum când încerc să o administrez normal în loc să fiu susținută sunt cadorisită cu tot felul de sesizări. Voi râzbi împotriva tuturor care încearcă să mă denigreze. La finalul cercetărilor am să vă remit un comunicat de presă sau de ce nu, poate voi organiza o conferință de presă, unde am să vă invit, dacă doriți să veniți”.

Atât Sandu cât și Diaconescu nu au dorit să declare deocamdată nimic cu privire la Train Petrișor sau dacă va fi sancționat, menționând că vom primi informațiile solicitate la finalul cercetărilor, în ceea ce-l privește. În opinia noastră, dacă acesta se va face vinovat de hărțuire prin sesizări nefondate, ca o femeie să cedeze dintr-un directorat chipurile pe care doar un bărbat l-ar putea manageria, credem că cei doi directori vor avea, conform legii, „ac de cojocul lui”…

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.