1,881 total views

Acum la final de săptămână (chiar dacă pentru unii mai e doar o zi de muncă), una extrem de călduroasă, am parcurs puțin conturile edililor să vedem cu ce se mai ocupă, ce mai fac pentru comunitate, cum se mai promovează, prin ce colțuri ale județului, respectiv ale municipiului, mai ajung…

De la Consiliul Județean,

Președintele Rădulescu Constantin și-a început săptămâna mulțumindu-le locuitorilor din Slătioara și Scundu pentru votul de încredere dat candidaților de la PSD! I-a felicitat și pe noii primari – Daniela Camelia Romcescu și Mihăiță George Blejan – pentru reușita în alegeri. După urări, șeful județului a anunțat public că drumul către Mănăstirea Horezu se modernizează în totalitate, continuându-se lucrările de asfaltare pe DJ 669 Dealul Ulmului (DN 67)-Romani, drumul de acces către Mănăstirea Horezu.

„În primăvara acestui an, s-a asfaltat o porțiune de 1,2 km din acest drum, iar astăzi (30 iunie) colegii de la RAJDP Vâlcea toarnă asfalt pe ultimul tronson, astfel încât să avem și acest drum modernizat, de la un capăt la celălalt. Prin realizarea acestor ultime lucrări, se va asigura o circulație corespunzătoare și în deplină siguranță către Mănăstirea Horezu.

Tot în această săptămână, pe 29 iunie 2021, a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru refacerea drumului județean DJ 703 P Racovița-Titești. Drumul a fost grav afectat de o alunecare de teren, în anul 2018, pe raza comunei Titești, iar pentru înlăturarea efectelor acesteia a solicitat și a obținut finanțare din Fondul de Intervenţie la dispoziţia Guvernului, în același an. În această lucrare se investesc aproximativ 450.000 lei în lucrări ce presupun refacerea sistemului rutier, asigurarea scurgerii apelor, precum și consolidarea zonei, prin construcția și montarea de parapeți de siguranță.

De la Primăria Râmnicu Vâlcea,

Cea mai proaspătă informație găsită pe contul de fb al Primăriei Râmnicu Vâlcea este despre lucrările destinate fluidizării traficului auto în zona Spitalului Judeţean. „Primăria municipiului, prin Direcţia Administrării Domeniului Public, este pe cale să finalizeze lucrările derulate în vecinătatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea în vederea fluidizării traficului auto. Investiţia constă în realizarea unor benzi de preselecţie pentru intrarea din Calea lui Traian în parcarea unităţii sanitare, respectiv pentru ieşirea în aceeaşi arteră de circulaţie, astfel încât să se reducă ambuteiajele care se produc frecvent în zonă. Suplimentar, trecerile de pietoni din dreptul Liceului Forestier şi SJU vor fi eliminate şi se va amenaja, în apropierea staţiilor de autobuz ETA, o singură traversare prevăzută cu semafor cu buton”.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.