Consiliul Județean Vâlcea a fost convocat în ședință ordinară, miercuri 21 aprilie, iar pe ordinea de zi au fost 30 de proiecte de hotărâre, printre care și aprobarea bugetului propriu al județului Vâlcea și a listei obiectivelor de investiții, dar și estimări pentru anii 2022-2024. A mai fost aprobat Programului lucrărilor de întreținere și reparații drumuri și poduri județene, aprobarea repartizării pe culte a numărului de posturi pentru personalul neclerical, aprobarea bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii, etc.
„A fost o ședință bună, au fost dezbateri, s-au opus liberalii la buget și la alte puncte, era cât pe ce să se opună și la cumpărarea Clinicii de Balneofizioterapie de la Călimănești. Am prevăzut bani în buget, un buget al dezvoltării. Am împărțit banii legal, așa cum se face. S-au aprobat obiective care țin de dezvoltarea județului, chiar dacă este mai mic de la an la an. Am venit cu propuneri și am aprobat toate punctele de pe ordinea de zi. Nu sunt propunerile mele, sunt ale Consiliului Județean, ale aparatului de specialitate, sugestii, propuneri și proiecte venite în urma unei activități laborioase și importante care se desfășoară în aparatul de specialitate al CJ VL. Am prevăzut bani pentru Culele Măldărești, handbal, echipele de fotbal din Liga a III-a – Horezu, Costești, Dăești, dar și bani pentru tineret și cultura, pe lângă spitale, drumuri și alte investiții”, susține Rădulescu Constantin, președintele CJVL.
Din totalul sumei, pentru dezvoltarea județului Vâlcea au fost aprobate fonduri în valoare de cca. 473,6 milioane lei (72,12%), iar restul sumei de cca. 183,1 milioane lei fiind utilizată pentru cheltuieli de funcționare (salarii, bunuri și servicii, transferuri, burse pentru elevi etc.). Cei mai mulți bani, respectiv 301,2 milioane lei (65%), merg către infrastructura de drumuri, sumă la care se adaugă 16,5 milioane lei pentru realizarea lucrărilor de întreținere și reparații drumuri și poduri, program derulat de CJ Vâlcea. Protecția mediului va primi 107 milioane lei, sănătatea 30,3 milioane lei, învățământul și cultura 18,7 milioane lei, iar asistența socială 8,2 milioane lei.