28 total views

Comisia Europeană (CE) a prezentat planuri pentru reducerea dependenţei statelor europene de energia şi mai ales de gazele naturale ruseşti şi a recunoscut că aplicarea acestora va costa, va face energia mai scumpă, ceea ce ar eroda competitivitatea industriilor. În acest context s-ar putea pune problema reducerii preţului gazelor cumpărate de la Rusia, iar câteva ţări pot deţine răspunsul.

Lituania, un stat dependent în totalitate de importurile de gaze ruseşti, a negociat un preţ mai mic cu Gazprom mizând pe folosirea unui terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL). Cu ajutorul instanţelor de arbitraj grupurile E.ON şi RWE din Germania şi o companie poloneză au forţat Gazprom să-şi schimbe formulele de calcul pentru preţurile gazelor obţinând astfel tarife mai mici. Bulgaria însă, de asemenea, puternic dependentă de energia rusească, a primit un discount la gazele cumpărate de la Rusia acceptând colaborarea cu Rusia la construirea gazoductului South Stream.

Comisarul european al energiei Günther Oettinger a declarat, în prezentarea planurilor CE, că Uniunea Europeană vrea parteneriate puternice şi stabile cu furnizorii importanţi de gaze precum Rusia, scrie EurActiv. El a avertizat însă că Europa trebuie să evite să “cadă victimă şantajului politic şi comercial”. O soluţie pentru reducerea dependenţei de gaze ruseşti este majorarea importurilor de la alţi parteneri tradiţionali ai UE, Norvegia şi state nord-africane.

Anterior, mai multe state din Europa Centrală şi de Est au propus importarea de gaze naturale lichefiate din SUA. Unii analişti spun că Europa poate importa GNL şi din Orientul Mijlociu.

Planul Lituaniei de a ancora un terminal GNL pe coasta baltică până la sfârşitul acestui an a jucat un rol important în strategia de negociere a Lituaniei pentru reducerea preţului gazelor naturale livrate de Gazprom. Statul baltic plăteşte un preţ cu 15% mai mare pentru gazele importate comparativ cu preţul mediu din UE. Preocupările legate de preţul şi securitatea energetică au îndemnat statul baltic să ” închirieze” o navă construită în Norvegia, numită „Independenţă”, care va permite prelucrarea importurilor de GNL din alte surse decât Rusia şi livrarea acestora către consumatorilor lituaneni la preţuri mai mici, scrie The Wall Street Journal.

Jaroslav Neverovic, ministrul lituanian al energiei, a spus că noul proiect a avut un rol important în recentele negocieri cu Gazprom care au avut ca rezultat un nou acord prin care compania rusească se asigură să livreze gaze, din luna iulie a acestui an, cu un preţ mai mic cu cel puţin 20% faţă de cel iniţial.

“Fără îndoială, faptul că Lituania va avea un terminal operaţional de GNL în mai puţin de 200 de zile a jucat un rol important în negocierile cu Gazprom”, a adăugat Neverovic.

zf.ro

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.