44 total views

Consilierii judeţeni din Vâlcea au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. În luna februarie a acestui an, Consiliul Judeţean Vâlcea a fost sesizat să transmită date cu privire la declaraţia de avere a consilierului liberal Ştefan Prală şi despre o posibilă situaţie de incompatibilitate a altor trei consilieri judeţeni de la PSD: Ioana Liţă, Marin Victor şi Ion Belciu.

Consilierul judeţean Ioana Liţă este anchetată pentru deţinerea mai multor funcţii incompatibile cu calitatea de consilier judeţean. Lidera Organizaţiei de Femei a PSD Vâlcea este acuzată că şi-a folosit calitatea de consilier judeţean pentru încheierea unor contracte de prestări servicii de pază între firma soţului şi societatea CET Govora, societate subordonată Consiliului Judeţean Vâlcea. Consilierii Ion Belciu şi Marin Victor sunt anchetaţi pentru desfăşurarea unor afaceri comerciale cu instituţiile din subordinea CJ, prin DGASPC. Consilierul judeţean Ştefan Prală a fost anchetat şi în luna decembrie a anului trecut din cauza declaraţiei de avere, declaraţie asupra căreia procurorii ANI au revenit în luna februarie a acestui an. După trimiterea datelor, Consiliul Judeţean nu a mai primit niciun semnal din partea ANI.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.