1,012 total views
Prezenţa la tarabă pe piaţă a micului fermier pentru a-şi vinde surplusul de produse nu este cea mai fericită soluţie mai ales în condiţiile în care familia sa nu este numeroasă. Pe el timpul trebuie să-l găsească în grădina de legume, în câmp sau în livadă unde lanţul lucrărilor de întreţinere a culturilor nu poate fi rupt.
O soluţie ar fi să aibă la dispoziţie o piaţă de gros, însă aşa ceva nu există pe la noi, după cum nici centre zonale de colectare care să strângă marfa pentru magazine nu mai există. Peste toate acestea se mai suprapune şi lipsa unui minimum de informaţii asupra cererii de pe piaţă ceea ce duce în fiecare an fie la un exces de produse, cum se întâmplă în aceste zile cu roşiile, fie la o criză, ambele cazuri fiind speculate de către intermediari şi samsari. Producătorul rămâne de fiecare dată cu paguba, el trebuie să suporte şi consecinţele supraproducţiei acceptând înstrăinarea mărfii la preţuri care nu acoperă nici măcar cheltuielile şi, pe deasupra, tot el este obligat să plătească şi impozitele.
În acest cerc vicios se învârt în voie intermediarii care fac singuri preţurile, şi la achiziţie, şi la vânzarea cu amănuntul, ceea ce, în termeni fiscali, se numeşte evaziune.
Problema trebuie privită şi de pe poziţia beneficiarului final, a consumatorului. Unii dintre aceştia şi-au însuşit deja bine lecţia intrând în convenţie verbală cu fermierul. De obicei, la sfârşit de săptămână, merge în grădina legumicultorului şi cumpără cât să-i ajungă pentru o săptămână ori pentru conservare în cămările de toamnă-iarnă.
Comerţul sătesc rămas neschimbat în ultimii 20 de ani, în sensul că marii retaileri nu s-au aventurat spre o astfel de piaţă, nu va putea niciodată să pună la vânzare legume şi fructe, produse lactate sau vinuri pentru simplul fapt că nu vor exista astfel de cereri din partea consumatorilor locali. De asemenea, marii comercianţi nu vor putea să spargă prea curând nici sistemul tradiţional de comerţ sătesc caracterizat de vânzare pe datorie, cu nume şi prenume scrise pe caiet şi anulate mai târziu când cumpărătorul a primit pensia ori ajutorul de stat. De aceea, chioşcurile şi micile magazine alimentare vor continua să facă regulile comerţului rural încă multă vreme de aici înainte şi nu vor aduce pe raft produsele agricole. Viitorul acestor mărfuri va continua să atârne tot de târguri şi pieţe unde legea preţurilor o fac intermediarii:
O undă de şoc pare totuşi s-o producă extinderea comerţului cu mărfuri alimentare ecologice, care nu permit trasee lungi şi anevoioase până să ajungă la beneficiarul final – consumatorul. În acest caz, este de aşteptat să sporească rolul aşa-numitului lanţ scurt dintre producător, adică fermier, şi cumpărător. Oamenii vor fi tot mai interesaţi să afle de unde vine produsul, dacă respectă condiţiile bio şi dacă este proaspăt. Or, răspunsul pozitiv nu va putea să fie dat decât de lanţurile scurte dintre brazdă şi raft. Crearea acestui sistem care cunoaşte deja o extindere în principalele ţări europene se adresează în primul rând fermelor de familie a căror supleţe se adaptează repede la tendinţele alimentaţiei moderne şi la orientările tot mai ofensive ale consumatorilor către produsele ecologice sănătoase. Spre această direcţie se îndreaptă, de altfel, şi organismele comunitare. Comisia Europeană a făcut deja cunoscut faptul că, începând din 2014, va încuraja aşa-numitele lanţuri scurte dintre producţie şi consum prin acordarea unor fonduri suplimentare ca subvenţii ceea ce, în termeni economici, va determina rentabilizarea activităţii micilor ferme, dar şi asigurarea unei pieţe de desfacere.
ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea