Loading

….pentru că din funcția pe care mai nou o deține, auditor, nu poate să facă nimic, adică să-și exercite

atribuțiile de serviciu și la sfârșitul lunii să-și încaseze salariul cuvenit. Cu alte cuvinte, Prală de câteva luni freacă menta, pe românește, pe banii statului, după ce face prezența, dacă o face, că nu prea e văzut prin instituție. Până la urmă trebuie să-i dăm dreptate, ce să caute la muncă dacă nu are ce face și nici nu va avea timp de 3 ani de zile?

Prală nu are voie să facă audit, iar Țigaret știe și acceptă

În anume perioadă, Băviță Daniel a fost și el director ABA Olt, dar când i-a picat „guvernul” a fost ajutat din interior și special pentru domnia sa a fost înființat un post în cadrul Inspecției Bazinale de Apă Olt, post pe care l-a ocupat până astăzi când a fost chemat la ANAR pentru retrogradare definitivă și se pare că în scurt timp și irevocabilă. Ei, exact așa s-a întâmplat și cu Ștefan Prală. Pică Guvernul, își pierde funcția, iar noul director Țigaret aprobă prin decizie venirea lui de la ANAR, unde se titularizase în timp ce ocupa funcția de director în administrația vâlceană, pe postul de auditor inființat special, știind că acesta urmează să încaseze un salariu doar pe hârtie.

Cu alte cuvinte, în continuare în administrația vâlceană ABA Olt, sub genericul „ba pe-a mă-tii” fac ce vreau, acum sunt director și am drum deschis către victoria finală o „altă Mărie cu aceeași pălărie” decontează zi de zi ilegalitățile unora sau altora.

De ce Ștefan Prală deja încasează, lună de lună, un salariu necuvenit? Pentru că Legea nr 672/2002, la art.22, alin (5) – spune clar: „auditorilor interni nu trebuie să li se încredinţeze misiuni de audit public intern în sectoarele de activitate în care aceştia au deţinut funcţii sau au fost implicaţi în alt mod; această interdicţie se poate ridica după trecerea unei perioade de 3 ani, și alin (6) „auditorii interni care se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) – (5) au obligaţia de a informa de îndată, în scris, conducătorul entităţii publice şi şeful structurii de audit public intern”.

Și atunci, cum, cu știință domnule Țigaret, ați decis și semnat angajarea lui Prală Ștefan pe acest post de auditor, unde 3 ani de zile efectiv nu poate să-și exercite atribuțiile de serviciu potrivit fișei postului, pentru că nu are voie, încasând și un salariu fără drept ? Cum este posibil, domnule director Țigaret, după 40 de ani de ABA Olt să acceptați așa ceva?

Verificări pe cazări hotelieri decontate de ABA Olt

Ministerul Apelor și Pădurilor, prin ANAR, a decis să se facă cercetări cu privire la activitatea adminsitrației vâlcene sub conducerea Prală, Băviță, Țigaret. Vizați a părăsi definitiv această instituție sunt – Daniel Băviță, Răboacă Ilie, Ștefan Prală, dar și Țigaret Gheorghe care, atât de mult și-a dorit să conducă și el această instituție, încât, când în sfârșit a reușit, a dat cu bățul în baltă și va fi retrogradat. Și scurtă-i fu numirea!!!

Se fac verificări atente cu privire la sumele colosale cheltuite, în mandatul Prală, pe cazările la hotel pentru angajații ABA Olt (aspecte devoalate și în altă publicație locală și care au dat tonul verificărilor), care au participat la anumite cursuri. Un exemplu, SC Turism Miron SRL, SC Palermo SRL și SC Luci Tour Ioana SRL, societăți care dețin pensiuni cunoscute sub denumirea „la Paler” sau „la Miruna”, așa cum pot fi găsite și pe net, aparțin familiei Paler Ioan Miron (consilier județean Brașov legislația 2016-2020), Lucian Paler (și el consilier la un moment dat la o primărie) și Lucia Paler, familie de liberali din Brașov. Cazările angajaților la aceste pensiuni s-au făcut prin intermediarii de încredere, oameni de casă ai familiei Paler, Uță Mihai și Boțone Silviu, director SGA Brașov și respectiv inspector g.a. SGA Brașov, și angajații tot de încredere ai domnului Ștefan Prală.

Pensiunile sunt situate în apropierea mănăstirii Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, o zonă liniștită, ferită de trafic și aglomerație, adică de ochii lumii, și unde în timpul mandatului Prală, se organizau regulat partide de vânătoare pentru apropiații domniei sale. Daniel Băviță, este un apropiat al lui Prală care a beneficiat de aceste cazări, deși decontul îl făcea ABA Olt, fără ca vizita de câteva zile la pensiune să aibă vreo legătură cu activitatea de serviciu. Acum înțelegeți în ce v-ați băgat, domnule Țigaret? Oricum nu sunteți străin de aceste lucruri, cum nici angajații administrației nu sunt. Toți știu, dar toți tac!!!

Vom reveni cu detalii

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.