1,110 total views

Liviu Dragnea, a declarat luni că senatorii partidului vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, în noul dosar în care parlamentarul este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură. Directorul CET Govora Mihai Bălan a încheiat cele două contracte cu o firmă de avocatură în perioada 2011 – 2014 „la ordinul şi în interesul“ lui Dan Şova, susţin procurorii DNA, arătând că CET Govora are şase jurişti şi, în toată această perioadă, nu au fost necesare serviciile contractate.

sova 1

Solicitările procurorilor DNA pe masa preşedintelui Senatului

Însă, potrivit unor surse politice, mulţi dintre senatori vor vota împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova, aşa cum au făcut şi în primăvară, profitând de faptul că nu mai există o majoritate parlamentară clară. Al doilea scenariu, favorabil doar pe moment lui Şova, ar fi amânarea votului până după vacanţa de iarnă. Solicitările procurorilor DNA de reţinere şi arestare preventivă pentru senatorul PSD, Dan Şova, vor ajunge astăzi pe masa preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, iar acesta urmează să le trimită mai întâi la Comisia Juridică pentru raport, apoi se va ajunge la votul în plen.

Vot SECRET…

Pe motiv că un vot negativ ar trezi din nou reacţia străzii, Liviu Dragnea le cere senatorilor PSD să voteze pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova. Iminutatea acestuia este primul examen pentru liderul PSD ţinând cont că grupul PSD de la Senat nu se supune tot timpul deciziei de partid şi aşa Şova ar putea profita de o majoritate. Pe de altă parte, PNL va vota pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, după ce, în urmă cu opt luni, majoritatea PSD l-a salvat de cătuşe, majoritate care acum se află într-o situaţie mult diferită: fostul premier şi lider PSD Victor Ponta, prietenul lui Dan Şova, nu mai are influenţă în partid, în Parlament nu mai există o alianţă stabilă între PSD-UNPR şi ALDE, iar hotărârile în Senat se adoptă cu majoritatea celor prezenţi, nu cu majoritate absolută ( din numărul total de senatori), cum stipula Regulamentul în primăvară. Şi toate acestea pot fi cu dus-întors pentru Şova.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.