1,410 total views
“Dezbină şi cucereşte” spunea Niccolo Machiavelli, principiul care se potriveşte cum nu se poate mai bine situaţiei actuale de la Combinatul Chimic Oltchim. Când lucrurile mergeau bine, salariile veneau la timp, concediile erau concedii şi de disponibilizări nu vorbea nimeni, la Oltchim era un singur sindicat. De formă, zic gurile rele, că doar ce luptă sindicală să duci la o societate unde totul merge ca pe roate. Timpul trecea, leafa mergea. Când au apărut problemele la combinat, era periculos cu un singur sindicat, care să fie susţinut de toţi angajaţii. Gândiţi-vă ce ar fi însemnat un miting de protest cu 3500 de muncitori în stradă, plus alte mii bune de la societăţile anexe, plus alte mii de oameni care să vină de la Arpechim Piteşti. Era periculos aşa că cei care fac jocurile pe platforma chimică au gândit, probabil, că e timpul pentru dezbinare. Primul pas era denigrarea liderului Diculoiu a cărui demisie a fost cerută în cor de o parte a sindicaliştilor. Şi apariţia, de niciunde a unui alt lider, Corneliu Cernev. Acesta a promis că se bate până la ultima resursă de energie pentru drepturile oamenilor, a luat portavocea, a făcut spectacol şi a ajuns vedetă la toate televiziunile naţionale. Declaraţii războinice, ameninţări cu greve generale, declaraţii în direct de dimineaţa până noaptea. Aşa a câştigat Cernev simpatia unora dintre salariaţi, în timp ce alţii au rămas cu vechiul sindicat. A pierdut-o între timp, mai ales după ce tot mai multe voci spun că “este omul lui Zaremba” şi că face jocurile PSS-ului. Ca ciupercile după ploaie, au apărut şi alte sindicale, acum nici nu se mai ştie câte sunt şi pe cine reprezintă. Că la Oltchim nu mai există, de fapt, sindicate care să se bată pentru oameni, s-a văzut clar la ultima acţiune de protest. De la Piteşti au venit 6-7 sute de oameni iar de la Vâlcea câţiva care au stat în margine, speriaţi să nu fie văzuţi şi penalizaţi de şefii de secţii. Asta în timp ce Diculoiu nu era pe nicăieri iar Cernev urmărea mitingul fie de pe clădirea pavilionului central, fie de la geamul biroului şi îi dădea înainte cu declaraţii penibile de genul “se sperie băncile”. Şi uite aşa, muncitorii de la Oltchim sunt dezbinaţi la maximum, în plin proces de insolvenţă şi aşa vor rămâne şi dacă se ajunge la faliment. Cei care au luat decizia de a-i dezbina pe oameni, uită un lucru, însă, şi mămăliga explodează în anumite condiţii şi, nu e exclus, să vină momentul în care miile de muncitori să nu mai aibă nevoie de lideri de sindicat pentru a încerca să-şi facă singuri dreptate.