40 total views

Până la urmă liberalii au reușit să își pună preşedinte interimar care s-a votat singur. Şedinţa poate să fie atacată în contencios administrativ de prefectul Cornoiu

A cincea şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea a fost una cu noroc pentru PNL Vâlcea. La prima vedere, însă. Reprezentanţii liberalilor au sperat ca Alina Lupu sau Claudia Militaru să se prezinte la lucrări şi să se facă, astfel, majoritatea necesară propulsării în funcţia de preşedinte interimar a lui Gheorghe Păsat. Cum cele două demisionare nu au sosit, peneliştii au decis să forţeze legea şi să îşi îndeplinească scorul cu orice fel de mijloace. Mai întâi Dumitru Persu a luat cuvântul şi i-a atenţionat pe adversarii politici: “Să nu vă jucaţi cu legea. Domnul Păsat nu are voie să voteze, e ilegal”. Liberalii au contraatacat, culmea, cu o scrisoare venită de la prefectul Dumitru Cornoiu, la o cerere a arcului penelist, prin care acesta anunţă că votul lui Păsat nu este în interes patrimonial sau personal ci doar în interesul judeţului. Pesediştii au părut descumpăniţi pentru câteva momente apoi Persu a ordonat retrgerea: “Eu nu pot să fiu părtaş la o ilegalitate de acest gen. Eu plec din şedinţă”. Gestul lui a fost imitat de toţi colegii de partid şi peneliştii au rămas singuri în sala de şedinţe. Apoi totul a decurs conform planului, Gică Păsat a fost ales în locul de vice de unde Bogdan Pistol demisionase, apoi ales în funcţia de preşedinte interimar, iar în locul său a venit vice Romulus Bulacu. Cel puţin pentru o noapte PNL îşi vede visul de-o viaţă, acela de a acapara ciolanul de la Consiliul Judeţean.

Pesediştii se regrupează şi atacă!

Consilierii judeţeni ai PSD s-au regrupat şi au atacat. Toţi au semnat o scrisoare deschisă către prefectul Dumitru Cornoiu pe care-l somează să atace în contencios administrativ şedinţa de azi. “Grupul de consilieri judeţeni ai PSD din Judeţul Vâlcea, luând act de adresa dumneavoastră nr. 17110/18.12.2014, prin care aţi opinat asupra situaţiei în care un consilier judeţean propus pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, poate să se voteze, întrucât nu sunt încălcate prevederile art. 98 coroborat cu art. 46, alin. (1), din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vă facem cunoscut:
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cităm: „nu poate lua parte la deliberare şi adoptarea hotărârilor consilierul local care fie personal, fie prin soţ, soţie, afin sau rude până la gradul IV inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”.
2. Alineatul (2) al articolului stabileşte că, hotărârile adoptate de Consiliul Local cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 sunt nule de drept.
3. Art. 47 din Legea nr. 393/2004 stabileşte că, aleşii locali sunt obligaţi să menţioneze expres situaţiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale. în cazurile în care interesul personal nu are caracter patrimonial consiliile locale pot permite accesul la vot al consilierului.
4. Consilierul judeţean propus pentru funcţia de vicepreşedinte al judeţului are atât interes personal reprezentat prin accederea la funcţia administrativă cât şi patrimonial, reprezentat de modificarea venitului lunar încasat la Consiliul Judeţean, de la indemnizaţia de consilier judeţean de 700 lei la venitul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean de 4000 lei.
5. Nu se poate confunda dreptul constituţional, general, al oricărui cetăţean român, care a împlinit vârsta de 18 ani, de a-şi exercita dreptul de a alege şi de a fi ales cu prevederea din Legea nr. 215/2001, care stabileşte limitările dreptului de a se vota, într-o funcţie, persoanei ce are un interes personal şi/sau material în acest proces electiv prevăzut doar într-o lege specială.
În concluzie, precizarea dumneavoastră de care s-au prevalat consilierii PNL, este ilegală si inoportună, drept pentru care urmează să atacaţi eventualele Hotărâri adoptate azi în şedinţa extraordinară din data de 19.12.2014, în contencios administrativ.”.
Acum mingea este în terenul prefectului care este în pericol să îşi piardă postul în cazul în care nu va analiza cu mare atenţie cazul şedinţei extraordinare de azi.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.