38 total views

În perioada imediat următoare vor demara lucrările de modernizare a Parcului Zăvoi, care, conform prevederilor contractuale, vor dura cel mai târziu până în luna mai a anului viitor.

Pe toată această perioadă, Parcul Zăvoi va fi închis complet, cu excepţia unor alei de acces către cele două unităţi de alimentaţie publică din interior; de asemenea, spectacolele programate la Sala ”Studio” a Teatrului Municipal ”Ariel” vor fi mutate în alte săli din oraş. Înainte de demararea efectivă a lucrărilor, Direcţia Administrării Domeniului Public şi SC Pieţe Prest SA au făcut un inventar complet al tuturor elementelor de mobilier urban (bănci, coşuri de gunoi, arcade), al instalaţiilor şi echipamentelor (stâlpi de iluminat, reţea de difuzare audio, echipamente fântâni arteziene) şi al locurilor de joacă din parc, în vederea dezafectării şi conservării sau, după caz, a reamplasării acestora în alte zone. Nici cele câteva broaşte ţestoase care trăiesc în iazul cu nuferi din zona de Sud a Parcului Zăvoi nu au fost uitate, ele urmând să fie mutate de către DADP într-un spaţiu de la Grădina Zoologică din Ostroveni.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.