30 total views

În 1957, când creatorii Uniunii Europene, Jean Monnet, Konrad Adenauer şi Robert Schumann, au creat CEE ( Comunitatea Economică Europeana ) ca o alternativă la politica de agresiune promovată de Germania în cele două războaie mondiale, nu s-au gândit niciodată că pericolul pentru structura imaginată de ei, ar putea apărea din Estul Europei.

Integrarea economică şi politică gândită de cei trei oameni de stat a prevăzut în mod distinct şi o politică de apărare comună, îndreptată în primul rând împotriva ţărilor aflate de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Ameninţarea reprezentată de forţele armate ale Uniunii Sovietice şi ale sateliţilor săi, au determinat guvernele occidentale să încerce să-şi creeze în cadrul Uniunii Europene, propriile mecanisme de securitate.

Eforturile Uniunii Europene, de a-şi crea o politică unitară de apărare sunt însă departe de un rezultat viabil şi asta, din cauza a doi factori: existenţa tratatului Atlanticului de Nord ( NATO) în care sunt majoritatea din cele 28 de ţări componente ale Uniunii Europene şi politica de neaderare la nici un bloc militar promovată de cinci din ţările Uniunii Europene ( Austria, Suedia, Malta, Cipru, Finlanda).

Intenţia Uniunii Europene vis- a- vis de Federaţia Rusă, din punct de vedere militar, a fost întotdeauna de creare a unui cordon de securitate pe axa Nord-Sud, mai precis de la Marea Baltică până la Marea Neagră. În ianuarie 2014 mişcarea revendicativă de la Kiev, a cărei urmare trebuia să fie împingerea Ucrainei la semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană, trebuia să fie ultima mişcare de creare a acestui cordon de securitate.

Reacţia Federaţiei Ruse a depăşit însă, aşteptările coordonatorilor americani şi europeni în ceea ce priveşte alegerea mijloacelor de răspuns. Nimeni , dar absolut nimeni, nu şi-a închipuit că Federaţia Rusă va răspunde cu acţiuni de destrămare a Ucrainei, acţiuni care îmbină forţa armată cu practica civilă a alegerilor. În acest moment, cordonul de securitate gândit de planificatorii americani şi europeni tinde să nu mai fie realizabil decât în proporţie de 40%, dacă partea estică a Ucrainei se va desprinde în urma referendumurilor din 11 mai 2014 şi va urma Crimeea către Federaţia Rusă.

Această criză politică diplomatică şi militară ne-a arătat nouă, europenilor, că nu este de ajuns să emitem dispozitii legal europene pentru constituirea unei forţe comune de apărarea europeană, ci trebuie să păstrăm în continuare avantajul forţei şi tehnologiei americane în apărarea democraţiei europene.

În acest context nu putem să nu ne întrebăm de ce Jose Manuel Barroso, preşedintele popular al Comisiei Europene, nu a ţinut cont de avertismentele lansate de ministrul Rus de externe Serghei Lavrov, în 2008, când diplomatul rus a avertizat cu posibilitatea destrămării Ucrainei dacă se va încerca introducerea acestei ţări în Uniunea Europeană.

Vom continua…

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.