Loading

…pentru că la sfârșitul anului 2020, Primăria Bujoreni și Primăria Călimănești s-au asociat în proiectul “Extindere rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în orașul Călimănești și înființare sistem de distribuție gaze naturale în comuna Bujoreni”. Proiectul, depus pe POIM – Programul Național de Infrastructură Mare -, este în valoare de peste 15 milioane de euro și a fost declarat ELIGIBIL de către Autoritatea de Management.

Iată, comuna Bujoreni chiar se va racorda la gaze. Sigur, conduceera administrativă adaugă că mai sunt de făcut câteva clarificări și documenții, însă acum există certitudinea că investiția va fi realizată. Trebuie menționat, totuși, și că lucrările deja începute cu Distrigaz vor continua și nu vor afecta acest proiect ce are finanțare pentru toată comuna Bujoreni. Cu această reușită, Gîngu ține să aducă mulțumiri primarului orașului Călimănești, Florinel Constantinescu, dar și întregii echipe de proiect pentru tot efortul depus, un efort considerabil, care, în final, a fost răsplătit. Vedem un primar care se arată extrem de împlinit profesional, și spune că a primit „o veste excelentă, o veste care pe mine mă bucură și îmi dă speranțe pentru un viitor mai bun. Știu că ani de zile au fost amăgiți, însă acum totul devine realitate”.

Cu privire la dosarele depuse individual pentru introducerea gazelor, Gîngu, într-un comentariu public explică faptul că „avize au fost emise peste 60, dar toate acestea au fost mai mult pentru dosare individuale. Fiecare dintre dumneavoastră care ați depus dosar de branșament la gaze ați primit răspuns sau urmează să primiți. Dosarele de branșare la gaze ale celor 10 clădiri instituții publice ale comunei Bujoreni au fost depuse încă din luna Februarie 2021, au fost efectuate două extinderi pentru Școala Gura Vaii și Dispensarul Bogdănești la care ne aflăm în procedura de depunerea, aprobarea proiectului tehnic si execuția lucrării de racord ale celor două imobile (sperăm că în maxim o lună să se realizeze integral), iar acum în etapa a 2-a să se realizeze extinderea rețelei de gaz pentru Căminul și Școala din Olteni, precum și Căminul și Școala veche din Gura Văii. Probabil vor urma celelalte: Primăria, Școala Bogdănești și chiar mai sus, Căminul Bogdănești spre Biserică. Sigur toată comuna va fi branșată la gaz în câțiva ani, 2-3 ani, sper…

Un alt anunț făcut public de edilul Gîngu este cu privire la „avizul de extindere și branșare transmis către Distrigaz, Engie prin Rocip (constructorul câștigător al licitației rețelei de gaz) pentru patru obiective publice ale comunei Bujoreni, respectiv Căminul Cultural și Școala Primară din satul Olteni, Căminul Cultural și Grădinița (Școala veche) din satul Gura Văii… am promisiunea că în câteva luni rețeaua de gaz va fi extinsă. Pe toți locuitorii care se află pe traseele respective și care doresc racordarea locuințelor la gaz, îi sfătuiesc să își depună dosarele de branșare la Distrigaz pentru a fi racordați odată cu aceste obiective. Am fost asigurat că pentru anul 2021 se vor face extinderi de rețele de gaze de 3 km și branșările aferente, urmând ca anul viitor să continue investițiile în rețelele de gaz din Bujoreni cu mai mulți km si branșamente pentru locuitorii din Bujoreni”.

Cu această ocazie, și pentru că astăzi este ziua lui, noi îi urăm un sincer LA MULȚI ANI și toate cele bune!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.