Loading

Peste 1,5 milioane de puieţi forestieri sunt produşi anual la pepiniera Ioneşti  a Direcţiei Silvice (DS) Vâlcea. O mână de oameni fac toată munca, de la pregătirea terenului pentru semănat, până la scoaterea şi livrarea puieţilor. Puieţii de la Ioneşti sunt livraţi şi plantaţi în regiunile Olteniei, Ardealului, Munteniei şi Dobrogei.
Pepiniera Silvică Ioneşti este o subunitate a DS Vâlcea care se ocupă atât cu producerea de puieţi forestieri necesari pentru lucrările de împădurire cât şi cu producerea de arbori şi arbuşti ornamentali. Suprafaţa pepinierei este de 25 hectare şi are 18 angajaţi. „Începem cu pregătirea terenului, arat, discuit, după care semănăm.Toamna punem foioasele ( gorun, stejar, paltin, frasin, cireş, tei, cer, gârniţă). Primăvara punem salcâmul şi butăşim plopul (euramerican), o specie superioară fără noduri. După semănat, primăvara, ne apucăm de întreţinerea culturilor, lucrăm şi mecanizat, dar şi manual”, povesteşte Elena Petrescu, şeful pepinierei Ioneşti.
Salcâmul e cel mai solicitat
Anual pepiniera Ioneşti produce peste 1,5 milioane puieţi forestieri din care se livrează 1-1,1 milioane puieţi pentru subunităţi ale Regiei Naţionale a Pădurilor şi 100.000 – 150.000 puieţi pentru ocoalele silvice private şi alţi beneficiari. „Pepiniera mai produce anual în jur de 25.000 de puieţi forestieri ornamentali de talie mare şi mijlocie şi aproximativ 30.000 de arbuşti ornamentali”, precizează Elena Petrescu. Principalele specii aflate în cultură, în prezent, sunt: salcâmul, 400.000 de bucăţi, specie folosită pentru împădurire în zona de dealuri şi câmpie din Oltenia, şi regiunile învecinate, rezistentă la secetă. Este o specie cu creştere susţinută, importantă atât pentru lemnul produs cât şi pentru rolul de protecţie a solului împotriva alunecărilor de teren şi de fixarea acestuia cu ajutorul rădăcinilor care ajung frecvent la peste 15 metri adâncime în sol. Specia creşte foarte repede şi se poate exploata la 25 de ani de la plantare. Specii de stejar, genul Quercus, stejar pedunculat, gorun , stejar roşu, aproximativ 850.000 de bucăţi. Speciile sunt folosite pentru împăduriri în zonele de deal şi coline (gorun), platouri din zona deluroasă, lunci înalte şi câmpie (stejar pedunculat, stejar roşu), importante mai ales pentru calitatea lemnului produs, dar şi pentru rolul deosebit de protecţie a solului. Specii de frasin, 40.000 de bucăţi, paltin de munte, 80.000 de bucăţi, cireş sălbatic, 6.000 de bucăţi. „Aceste specii se plantează în amestec cu fagul, stejarul şi gorunul, au creştere viguroasă, şi lemn de calitate. Avem şi specii de plop euramerican, 120.000 bucăţi, folosit mult, pentru lucrări de împăduriri atât în lunca Dunării, cât şi în luncile interioare ale râurilor. Plopul creşte repede şi se exploatează la 15 ani”, spune şeful pepinierei. Cei mai căutaţi sunt puieţii de salcân. 1.000 de bucăţi costă 450 le lei. „Salcâmul e foarte căutat, e cumpărat de ocoalele silvice private  din Olt, Gorj, Alba, Mehedinţi, Dâmboviţa, Teleorman, Sibiu. 1.000 de puieţi de plop euramerican costă 2.500 lei. Plopul l-am dat la Constanţa. Puieţii sunt cumpăraţi şi de persoane fizice”, declară Elena Petrescu. Toamna, puieţii sunt inventariaţi şi după ce intră în repaus vegetativ sunt scoşi şi livraţi pentru împăduriri.
Arbuşti ornamentali pentru primării
Principalele specii ornamentale aflate în cultură, la Ioneşti, sunt: specii de răşinoase: arbori (douglas verde şi albastru, pin negru, brad alb, tuia occidentalis, ienupăr, chiparos); arbuşti (ienupăr târâtor, jneapăn, tuia globulară, tuie aurie, tuie orientalis pentru garduri vii); specii de foioase ( tei argintiu, tei cu frunză mare, mesteacăn, paltin, frasin, stejar roşu, castan comestibil, castan porcesc, magnolia, paulownia, scoruş, salcie pletoasă, catalpă, salcie mirositoare, salcâm galben, salcâm japonez); arbuşti ( lemn câinesc, buxus, forsithia, lămâiţa, hibiscus, spireea, deutzia, lavandă). Sunt folosite în parcuri şi scuaruri, aliniamente, la amenajarea spaţiilor verzi din proprietăţi private. Arbuştii se vând cu 1,5 – 7 lei bucata, tuia cu 16 lei bucata, şi arborii de talie mijlocie se dau cu 50 lei bucata. Arbuştii ornamentali sunt cumpăraţi de persoane fizice şi autorităţi locale municipale din:  Râmnicu Vâlcea, Craiova, Gorj, Sibiu, Slatina.
Direcţia Silvică are 32 de pepiniere
DS Vâlcea are 32 de pepiniere din care 31 cantonale şi o pepinieră centrală. „Suprafaţă totală a pepinierelor este de 3.195 ari, din care 1.828 ari destinată producerii de puieţi pentru împăduriri, 100 de ari este ocupată cu plante mamă de plop, 846 ari este o suprafaţă ocupată cu specii de ornament şi pomi de Crăciun, restul suprafeţei e reprezentată de drumuri, poteci şi construcţii”, spune inginer Marian Marica, responsabil împăduriri, în cadrul DS Vâlcea. Pepinierele cantonale se află la ocoalele de munte cum ar fi: Romani, Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti, Voineasa, în care se produc numai puieţi de răşinoase, iar la pepiniera centrală Ioneşti se produc puieţi de foioase pentru împăduriri şi puieţi de ornament.

Distribuie

13 comentarii

  1. Doresc sa cumoar si eu 200 puieti pt o impadurire si nu stiu de unde sa achizitionez.

  2. Vreau sa cumpar 500 buc. puieti de salcam.cum procedez?

  3. Vreau sa cumpar 2000 de puieti de salcam,cum fac sa va gasesc ?

  4. Buna ziua . Sunt interesat de o cantitate mare de puieti (350000 buc) , de diferite specii. Va rog sa ma contactati la numarul de telefon 0758020031 sau pe email ionut_burlac@yahoo.com , pentru a realiza o colaborare cu dumneavoastra.Va multumesc.

  5. Buna ziua
    Imi puteti transmite o oferta pe specii?
    Costel Bercea
    0758259671

  6. Buna ziua. Ma intereseaza si pe mine 250000 buc gorun,35000 buc paltin 40000 buc pin silvestru, 30000 pin negru,15000 garnita. Va rog sa ma contactati la nr de tel. 0758020031 daca doriti sa colaboram.

  7. Buna ziua ma intereseaza daca aveti 90.000 acer pseudoplatanus-paltin de munte
    Multumesc!Tel 0742084303

  8. Vreau si eu arbusti si brazi. De unde cumpar din Craiova?

    Multumesc frumos.

    1. Buna seara! Daca sunteti interesat de tuia, vindem noi. Avem in com. Lungesti, jud. Valcea, oferim consultanta de specialitate.

  9. buna ziua,
    ma intereseaza daca aveti de vanzare puieti de brad specia douglas, indiferent daca este albastru sau verde, si va rog sa-mi transmiteti pe mail o oferta de pret
    multumesc !

  10. Doresc o oferta de pret pentru puieti pe care ii produceti.

  11. Buna seara !Va rog sa mi spuneti daca livrati puieti in nr mic , la domiciliu , cu plata in momentul primirii coletului, pentru persoana fizica din Comana de jos , jud Brasov.

  12. Buna ziua.
    Puteti va rog sa imi trimiteti o oferta de pret pentru puieti de douglas brumariu (Pseudotsuga menziesi, var. glauca) si molid intepator (Picea pungens argentea) pentru aceasta toamna.
    Cu multumiri,
    Radu C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.