103 total views

articol scris de Sorin Pâslaru, zf.ro

Se discută mult de ce nu îşi revine consumul în România, deşi avem creştere economică, iar situaţia macro este stabilă în ultimii trei ani.

Însă o perspectivă a evoluţiei depozitelor populaţiei ne arată că oamenii pun deoparte astăzi circa 10% din ceea ce câştigă, în medie, temători după criza devastatoare din 2009. Astfel, din decembrie 2008 şi până în prezent, depozitele totale ale populaţiei au crescut de la 83 miliarde de lei la 130 de miliarde de euro, deci cu 8-9 miliarde de lei pe an (2 mld. euro) şi 50 de miliarde de lei (12 miliarde de euro) în total.

12 miliarde de euro înseamnă jumătate din masa salarială netă anuală plătită în România celor 4,5 milioane de salariaţi. Rezultă că stagnarea consumului este o problemă de încredere. Oamenii nu au încredere că este cazul să investească, să-şi cumpere maşini, case şi bunuri de larg consum şi economisesc sumele suplimentare câştigate sau o porţiune mai mare din ceea ce câştigă.
Sigur, comportamentul de economisire este corelat cu nivelul câştigului, dar, aşa cum scăderea TVA a arătat, cei care au venituri până în medie şi în jurul mediei determină atât nivelul consumului, cât şi al economisirii.

Majorarea TVA a „rupt“ din disponibilul de consum pentru toţi angajaţii, indiferent de nivelul salarizării. La fel ca şi noua taxă pe benzină, care ia bani din buzunarele tuturor, indiferent de nivelul veniturilor.

Acestea sunt cele mai nocive forme de impozitare, pentru că drenează din economie bani de la toată lumea, indiferent de nivelul de venit. Astfel, funcţia impozitului de a determina o acţiune economică, deci capacitatea statului ca prin nivelul fiscalităţii să orienteze investiţiile sau să corecteze aşa-numitele „eşecuri ale pieţei“, este complet anulată.

Creşterea gradului de economisire, a sumelor nete în depozitele totale ale populaţiei de la an la an, într-o perioadă când salariaţii au fost agresaţi de creşteri de taxe, de tăieri ale salariilor care au acţionat şi la stat, şi la privat, de dublarea preţului la benzină şi de creşterea cu 50% a tarifelor de energie electrică şi de gaz, arată cât de pregătit să sufere este poporul român.

Anii ’80 au rămas în amintire ca ani de foame şi frig, cu rafturi goale bâzâite de muşte, cu cozi de jumătate de zi la carne şi pâine. Atunci România şi-a plătit datoria externă în avans pentru că liderii din acea vreme s-au temut de pierderea controlului şi a suveranităţii ţării prin îndatorare. A fost o formă de economisire forţată autodeterminată.

Anii ’90 au distrus veniturile şi economiile populaţiei prin inflaţia galopantă de 200%-300% pe an. Salariaţii din companii au fost mai protejaţi pentru că acestea puteau la rândul lor să mărească aproape lunar preţurile şi tarifele şi ulterior veniturile acestora, însă restul angajaţilor din economie, din sănătate sau educaţie, spre exemplu, au avut parte de încă o perioadă foarte dură deşi Revoluţia din 1989 le dăduse aripi.

Din 2008 încoace a venit iarăşi vremea scadenţei şi a chinului, dar de această dată pentru a plăti „huzurul“ dintre 2001 şi 2008. Un „huzur“ plătit scump, cu dobânzi la lei de 15-20% şi la euro de 10-12%. Oamenii au strâns din dinţi şi strâng în continuare pentru a face faţă ratelor în creştere, majorării preţurilor la combustibili, energie, servicii medicale şi alimente, pentru a plăti taxe mai mari şi, culmea, aceste date de la Banca Naţională arată că reuşesc să mai şi pună bani deoparte, circa 2 miliarde de euro în plus pe an.

De oriunde ar veni aceşti bani în plus – din străinătate, din muncă la gri sau la negru, din comerţul cu maşini second-hand, spre exemplu, care a devenit pentru mulţi români un mijloc de a obţine venituri suplimentare – sunt mărturia unei uluitoare capacităţi de adaptare la agresiunea mediului exterior de care dau dovadă românii.

Ca de atâtea ori în istoria modernă a acestei ţări, în faţa unui management dezastruos al clasei conducătoare, capacitatea de adaptare şi de găsire a unei soluţii de supravieţuire a românului de rând, de a strânge din dinţi până la urmă, se dovedeşte singura cale de a merge mai departe. Admirabil stoicism. Măcar de 1 Mai să îl observăm.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.