Vâlcea are de ales între varianta istorică a Olteniei şi o regiune incluzând Sibiul, Gorjul, Hunedoara şi Alba
Subiectul regionalizării nici nu a apucat bine să intre în dezbatere publică că a şi stârnit controverseîntre polii de putere din regiuni. În cazul judeţului nostru, varianta iniţială de regionalizare în cadrul provinciei istorice Oltenia şi-a găsit deja primii contestatari. Noua variantă propusă de liberalii vâlceni rupe Vâlcea de sub potenţiala umbră „roşie” a liderului pesedist al zonei, Ion Prioteasa, şi o transferă sub cea a lui Klau Johannis, proaspăt botezat liberal.
Buican: „Vâlcea ar fi mai avantajată cu Sibiul, Alba, Hunedoara şi Gorjul!”
Varianta cerută de liberali include judeţul într-o zonă unde Sibiul va fi polul de putere. „Regionalizarea trebuie să plece de la necesitatea implementării unor proiecte, care să se realizeze cât mai repede şi să dezvolte infrastructura judeţelor respective, asigurând un trai mai bun locuitorilor. Tocmai de aceea aduc în dezbatarea publică ideea formării unei regiuni care să cuprindă judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj. Sunt mult mai multe proiecte de dezvoltare pe care le putem pune în practică în cadrul unei asemenea regiuni decât în cazul deja celebrei regiuni Oltenia. Trebuie să înţelegem, o dată pentru totdeauna, că nu vom reuşi să reducem decalajele calităţii vieţii faţă de ţările occidentale dacă realizăm reforme doar de dragul unor oameni sau partide. Vâlcea ar fi mai avantajată într-o regiune cu Sibiul, Alba, Hunedoara şi Gorjul”, a afirmat deputatul liberal Cristian Buican. În opinia deputatului liberal, activităţile şi proiectele de dezvoltare specifice judeţelor Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Alba şi Sibiu sunt comune, printre cele mai importante fiind dezvoltarea zonei aferente Transalpina, construcţia rapidă a autostrăzii Nădlac-Constanţa (ce va tranzita judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu şi Vâlcea), dezvoltarea colinară din vestul, nordul şi sudul grupei montane Şureanu-Parâng-Lotru, dezvoltarea turismului montan din cadrul aceleiaşi grupe montane, dezvoltarea mineritului din judeţele Hunedoara, Alba, Gorj şi Vâlcea, dezvoltarea agriculturii din sudul judeţelor Gorj şi Vâlcea şi nordul judeţelor Alba şi Sibiu sau dezvoltarea zootehniei montane şi colinare şi a produselor alimentare aferente, specifică judeţelor Gorj, Vâlcea şi Sibiu.
Argumente pro şi contra
Dezbaterea publică organizată la sfârşitul săptămânii trecute la Prefectura Vâlcea, în prezenţa parlamentarilor din judeţ, a generat discuţii aprinse şi a pus pe masă argumente pro şi contra celor două variante luate în calcul. „Au fost prezentate 2 variante de regiuni în care să fie inclus judeţul Vâlcea, după cum urmează:
– Varianata 1 – Regiune care include judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea;
– Varianata 2 – Regiune care include judeţele: Sibiu, Alba, Gorj, Hunedoara, Vâlcea. Din discuţiile purtate pe acesată temă s-au desprins concluzii pro şi contra pentru fiecare dintre variantele prezentate, rezultând următoarele:
– pentru început, este bine să se cunoască instituţiile regionale precum şi instituţiile care rămân sau cele care se desfiinţează întrucât regionalizarea din punct de vedere geografic rămâne, în subsidiar, motorul regiunilor constituindu-l instituţiile;
– regiunea preia atribuţii şi personal din cadrul ministerelor;
– judeţele nu vor fi subordonate regiunii decât în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene;
– este momentul să depăşim hotarul Carpaţilor într-o zonă atractivă din punct de vedere al dezvoltării şi „să ne urcăm în alt tren, nu în marfarul cu care a mers judeţul Vâlcea până acum”;
– elementele istorice ne leagă de zona Olteniei;
– regiunea Sud Vest Oltenia, din punct de vedere al fondurilor, a devenit o regiune de tradiţie;
– judeţele fiind structuri viabile, să fie păstrate în cadrul regiunilor şi numai după o perioadă de 3-5 ani să apară regiunile ca structuri autonome;
– în cazul variantei 1, regiunea fiind mai puţin dezvoltată, se vor primi mai mulţi bani de la Uniunea Europeană;
– în cazul variantei 2, dispersia fondurilor în interiorul regiunii se face după gradul de dezvoltare al zonei, iar judeţul Vâlcea ar fi mai avantajat.”, a conchis prefectul Mircea Nadolu. Altă variantă discutată a fost a unei regiuni formată din trei judeţe, în acest caz, dispersia fondurilor europene realizându-se mai echilibrat.