716 total views

….aceste acorduri legale să fie obligativitate financiară a Ministerului Educației și în nici un caz obligativitatea UAT-urilor. Să nu uităm, asociațiile de elevi au acționat în instanță Primăriile pentru neacordarea burselor școlare obligatorii, procese care încă se află pe masa instanțelor și nu credem că se va renunța la ele. Unele procese chiar au fost câștigate, deci restanța burselor pentru ultimii 3 ani va trebui plătită de administrațiile locale dacă vor avea câștig de cauză definitiv și irevocabil.

Așadar, luni, 25 ianuarie, la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc o întâlnire între Ministrul Sorin Cîmpeanu şi o delegaţie de şase primari reprezentând Asociaţia Municipiilor din România, condusă de preşedintele Emil Boc, delegație din care a făcut parte şi primarul Mircea Gutău. Reuniunea s-a derulat în perspectiva redeschiderii unităţilor de învăţământ din România, prognozată pentru prima decadă a lunii februarie, dar a abordat şi alte chestiuni de ordin general, printre care suportarea de către MEC a contravalorii burselor şcolare sau implicarea financiară a Ministerului în decontarea transportului elevilor. Edilul-şef al Râmnicului s-a arătat încântat de primirea de care delegaţia AMR a avut parte la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fiind convins că relaţia instituţională dintre forul central al învăţământului şi administraţiile locale se va desfăşura, pe viitor, în condiţii dintre cele mai bune, se arată în informarea oficială.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au regăsit următoarele teme precum – sustenabilitatea burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar, finanțarea cheltuielilor materiale ( pentru bunuri și servicii), asigurarea sumelor necesare pentru transportul elevilor, stabilirea standardului de cost pentru antepreșcolari, reglementarea asigurării cheltuielilor pentru finanțarea învățământului privat, evaluarea metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru funcțiile de director/director adjunct din învățământul preuniversitar, reprezentarea municipiilor în comisiile de concurs, analizarea creării poziției de manager administrativ sau oficializarea catalogului electronic.

Din partea Ministerului Educatiei la intalnire au participat: Sorin Mihai Cimpeanu, Ministrul educației, Sorin Ion, Secretar de stat pentru învățământul preuniversitar, Gigel Paraschiv, Secretar de stat pentru învățământul superior, Mihaela POPA, Secretar de Stat pentru proiectele cu finanțare externă, Ioana LAZĂR, Secretar General, dar și directori din Ministerul Educației

Din partea AMR au participat: Emil BOC, președinte al AMR, Primarul Municipiului Cluj Napoca, Constantin Toma, președinte executiv al AMR, Primarul Municipiului Buzău, Ciprian Ciucu, Primarul Sectorului 6, Mircea Gutău, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Daniel Cristian Stan, Primarul Municipiului Târgoviște și Constantin Mitache, Director General al AMR.

Mircea Gutău se numără printre edilii care au refuzat acordarea burselor școlare, pe motiv că nu au bani !

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.