Loading

Populaţia stabilă a judeţului Vâlcea a scăzut cu 41.530 de persoane, potrivit datelor Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din 2011, comparativ cu cel din 2002.  La 20 octombrie 2011 populaţia stabilă a judeţului Vâlcea era de 371.714 persoane, din care 190.802 femei (51,33%). Cea mai multă populaţie era în municipiul Râmnicu Vâlcea, 98.780. „Comunele cu cel mai mare număr de populaţie stabilă sunt: Mihăeşti, Budeşti, Frânceşti, iar cele cu cel mai mic număr de persoane sunt:Titeşti, Mitrofani, Runcu”, a declarat Sorin Statie, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Vâlcea. În municipii şi oraşe trăiesc 164.650 persoane, reprezentând 44,29% din totalul populaţiei. Faţă de situaţia de la penultimul recensământ, ponderea populaţiei stabile din mediul urban a crescut cu 5,13 puncte procentuale în detrimentul mediului rural. Potrivit datelor statistice, pe grupe de vârstă, persoanele mature (25 – 64 ani) formează majoritatea (54,92%). Din totalul celor 371.714 persoane, s-au declarat români 97,92%, restul maghiari şi romi. Faţă de recensământul din anul 2002 s-a înregistrat o creştere a ponderii populaţiei de etnie romă (de la 0,96% la 1,95%) şi o descreştere a ponderii populaţiei de etnie maghiară (de la 0,08% la 0,06%). „Din totalul populaţiei stabile de 10 ani şi peste, 44,55% au nivel scăzut de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 43,45% nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi 12% nivel superior. La 20 octombrie 2011 erau 3.743 persoane analfabete”, a spus Sorin Statie. Numărul persoanelor plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puţin un an, era de 17.910, cifra nu cuprinde decât o parte a numărului de emigranţi externi. Sub-înregistrarea semnificativă a fost cauzată de faptul că, la momentul critic al recensământului, mare parte dintre aceste persoane erau plecate cu întreaga familie în străinătate şi nici nu au existat alte persoane în ţară care să declare informaţiile solicitate despre aceştia.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.