Opt persoane trimise în judecată, printre care şi un comisar-şef de poliţie, sau încă o explicaţie a refuzului masiv al electoratului de dreapta de a se prezenta la urne.
Vineri, 9 februarie, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A., una dintre cele mai respectate instituţii la nivel naţional) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Vâlcea au finalizat cercetările, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a opt inculpați. Printre ei, primarul comunei Orlești, Constantin Cîrstina, consilierul județean Gheorghe Folea, de profesie medic (ambii de la PNL) și fostul adjunct al comandantului Poliției Drăgășani, comisarul șef Mihai Enea. În termeni plastici, acuzaţia generală este încercarea de muşamalizare a unui accident rutier produs, conform acuzaţiilor, de primarul din Orleşti în urmă cu fix trei ani. În acel moment, Constantin Cîrstina avea permisul de conducere suspendat, primarul fiind acuzat de victimă, o femeie din comună, că ulterior incidentului a încercat, ajutat de complici, să producă probe din care să reiasă că la volan s-ar fi aflat un şofer angajat la firma soţiei primarului.
Cîrstina: “Sunt poveşti inventate de procuror. Eu am condus maşina doar ca să duc victima la spital”
La începutul dialogului cu noi, primarul din Orleşti, a susţinut categoric că nu s-a aflat la volan în momentul accidentului şi şi-a vărsat năduful în special pe procuror. Până la final, însă, a recunoscut că a condus având permisul suspendat, dar doar transportând victima la spital. “Numai minciuni. Cum să spun că am fost eu la volan? O să demonstrăm la Judecătorie că este minciună în rechizitoriu. M-a băgat la părăsirea locului accidentului. Dacă am dus victima la spital, cum am părăsit locul accidentului? Sunt numai minciuni, şi cu poliţia că m-a ajutat, şi cu tot. Cineva vrea să ne facă rău la toţi. Vom demonstra la judecătorie adevărul. Nu am consumat nici băuturi alcoolice pentru că eu nu beau de zece ani. Nu ştiu ce probe au strâns de le-a luat atâta timp. Dacă nu eram primar… Cum să mă acopere pe mine doctorul Folea sau poliţiştii de la Drăgăşani? Într-o jumătate de oră, cât a durat totul, noi am plecat cu victima la spital. Puteam să facem un astfel de scenariu şi cu poliţişti, şi cu tot, într-o jumătate de oră? Sunt minciuni, c-aşa e presa făcută. Doar cei de la Antena 1 au fost cât de cât obiectivi. A fost un accident într-o noapte cu ceaţă, maşina avea 40 de kilometri la oră….Victima e acum sănătoasă, lucrează de aproape doi ani. Într-adevăr a avut ceva la picior şi e păcat. Victima şi cu fiu-său ne acuză pe toţi. Maşina cu care s-a făcut accidentul – atenţie, nu eu – era maşina personală, nu a primăriei, ci a firmei (!?). Am zece martori care m-au văzut când am plecat cu băiatul ăla la volan. În dimineaţa zilei de 12 februarie am fost şi pot să demonstrez, tot cu maşina respectivă şi băiatul la volan, la Râmnicu Vâlcea, la reprezentanţa Fiat. Sunt poveşti inventate de procuror. Mă acuză că am dus victima la spital. Da, eu am condus maşina, dar doar ca să duc victima la spital. Şi am luat şi doi cetăţeni cu mine să mă ajute. Pentru asta răspund eu, într-adevăr. Faptele bune nu ţi le ia nimeni în considerare niciodată”, ne-a declarat Constantin Cîrstina
Folea: “Eu i-am făcut o injecţie şoferului, care suferise un atac de panică”
Medic de familie inclusiv al primarului din Orleşti şi coleg la PNL cu acesta, consilierul judeţean Gheorghe Folea se cam încurcă în propriile declaraţii. A reuşit, totuşi, până la finalul dialogului cu noi, să ne convingă…. că îşi ajută prietenul la nevoie. “Nu ştiu la ce vă referiţi. Aveţi cuvântul meu că, evident, ştiu problema, dar nu cunosc comunicatul (Parchetului şi SJA – n.r.). Din 2008 eu nu citesc presa. Am motivele mele să nu o citesc. Bănuiam că voi fi trimis în judecată, din moment ce am fost audiat de procuror. Eu nu am treabă cu domnul primar. Eu am declarat că la mine în cabinet a intrat, la ora 8 seara un om, i-am acordat primul ajutor, după care a plecat şi la revedere. Avea atac de panică şi i-am făcut o injecţie. Mă refer la şoferul care a fost în maşină. Nu a fost primarul la mine, a fost şoferul (răspuns dat la întrebarea cine a fost la volan, primarul sau şoferul firmei soţiei – n.r.). Chiar dacă am program până la ora şase după amiază la dispensarul din Orleşti, eram la cabinet. Frecvent mă găsiţi şi la miezul nopţii acolo, adică după program. Domnul procuror mi-a respins martorii, dar în instanţă tot o să propună audierea lor. N-am mai trecut în viaţa mea prin astfel de probleme, probabil că au o lege a lor”, ne-a spus Gheorghe Folea.
Anchetatorii susţin că au probe concludente din care reiese că Folea şi Cîrstina mint
Din rechizitoriul întocmit de procurori reiese că, în seara zilei de 12 februarie 2014 (în jurul orei 19.50), în timp ce conducea un autoturism pe DJ 645, pe raza comunei Orleşti, deşi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, primarul Constantin Cîrstina a acroşat şi a accidentat o femeie, după care a părăsit locul accidentului, victima având nevoie de intervenţii chirurgicale şi o perioadă de spitalizare.
Procurorii mai arată că primarul, beneficiind şi de ajutorul determinant al lucrătorilor de poliţie implicaţi în stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, Nicolae Georgescu-Stegariu, Marian Sandu Dumitrescu şi Mihai Enea, a conceput și pus în aplicare un plan prin care l-a indicat ca și autor al accidentului pe șoferul său, Vasile Marian Suru, astfel încât cercetările penale cu privire la accidentul de circulație să se desfășoare cu privire la acesta.
Tot în seara accidentului, Mihai Enea, adjunctul șefului Poliției Drăgășani, l-ar fi instigat pe agentul Gheorghe Iulius Cobîrjoiu să întocmească în fals fișa de eveniment a accidentului de circulaţie, achiesând la conţinutul nereal şi incomplet al acesteia.
De asemenea, în perioada februarie – martie 2014, Constantin Cîrstina i-a instigat pe Vasile Marian Suru, pe ginerele său, Ion Jugănaru şi pe medicul său de familie, consilierul județean Gheorghe Folea, să facă afirmaţii mincinoase în declaraţiile de martor date în faţa organelor de poliţie la datele de 27 martie 2014 şi 8 aprilie 2014, în sensul de a confirma, în mod nereal, faptul că cel care a condus mașina ce a provocat accidentul ar fi fost șoferul, nu primarul.
Anchetatorii precizează că Gheorghe Folea, fiind medic de familie al lui Constantin Cîrstina, ar fi produs şi ticluit probe nereale, întocmind în fals înscrisuri medicale pentru a fi folosite de primar și de șoferul acestuia.
Anchetatorii mai susţin că au probe concludente din care reiese că primarul Cîrstina minte când spune că a dus victima la spital, iar Gheorghe Folea minte când susţine că a primit şoferul în seara zile de 12 februarie la cabinet. “În cele din urmă, Constantin Cîrstina, în scopul sustragerii de la răspunderea penală, a beneficiat şi de ajutorul lui Gheorghe Folea, cu care se afla într-o relaţie cunoscută de prietenie, astfel încât acesta din urmă, în calitate de medic de familie, la data de 13.02.2014, a întocmit mai multe acte false, ticluind probe nereale pentru a justifica lipsa de aproximativ o oră de la locul accidentului şi de la spital, a pretinsului autor al accidentului, Vasile Suru şi totodată pentru a confirma scenariul mincinos conceput de Constantin Cîrstina”.
Primarul şi-a implicat şi ginerele în acest caz, în care e acuzat de comiterea a şapte infracţiuni penale
În frunte cu Mihai Enea, fost adjunct al comandatului Poliţiei Drăgăşani, poliţiştii implicaţi în caz (Nicolae Georgescu-Stegariu, Marian Sandu Dumitrescu, Gheorghe Iulius Cobîrjoiu) sunt acuzaţi de procurori de comiterea unor infracţiuni precum favorizarea făptuitorului, instigare la fals intelectual, aflate în concurs real, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată. Şoferul Vasile Marian Suru este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, favorizarea făptuitorului, mărturie mincinoasă şi complicitate la comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată. Ion Jugănaru, ginerele primarului din Orlești, este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, săvârşite în concurs real. Consilierul judeţean Gheorghe Folea este acuzat pentru săvârșirea, în calitate de medic, a infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată, favorizarea făptuitorului, inducerea în eroare a organelor judiciare şi mărturie mincinoasă, aflate în concurs real şi formal.
Pe numele primarului Constantin Cîrstina au fost emise cele mai multe şi mai grave acuzaţii: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, inducerea în eroare a organelor judiciare, instigare la comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, complicitate la comiterea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată și, respectiv, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, toate în concurs real.
Tot în 2014, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au constatat că primarul Constantin Cîrstina s-a aflat şi în conflict de interese pentru că Primăria Orleşti i-a achitat firmei soţiei alesului contravaloarea unor produse de panificaţie.