60 total views

Pesediştii vâlceni s-au ,,scos”. Preşedintele PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu învaţă repede prostiile liderilor partidului, şi le mai şi aplică. După exemplul fostului lider, Victor Ponta, care şi-a anunţat pe facebook demisia din funcţia de preşedinte al PSD, activiştii de la Vâlcea au aflat dintr-un săptămânal local ce li se pregăteşte la alegerile din 2016 de către liderul Rădulescu.

CR 1

Constantin Rădulescu ,,restartează” organizaţia cu yes-mani

Deputatul este hotărât să dea un ,,political restart” în PSD Vâlcea, să treacă pe linie moartă actuala echipă de consilieri judeţeni şi locali ai PSD, indiferent de performanţele acestora. ,,Vechiturile” partidului, considerate a fi compromise, vor fi înlocuite cu activişti tineri fără experienţă politică şi performanţe profesionale. Tinereţea şi obedienţa faţă de liderul partidului vor fi singurul criteriu de selecţie.
Problema deputatului Rădulescu constă în faptul că tineretul pesedist de la Vâlcea nu s-a remarcat prin nimic. Membrii Organizaţiei Judeţene de Tineret sunt nişte mari anonimi, nimeni nu a auzit de ei. În ultimii ani, Organizaţia de Tineret a fost o masă amorfă de manevră şi nimic mai mult. Tinerii din PSD Vâlcea nu există din punct de vedere electoral, ca ofertă electorală.
Rădulescu consideră că vechea gardă, din care face parte, a redus dramatic încrederea românilor în actuala clasă politică, drept urmare trebuie ,,rasă” de pe listele partidului.

,,Din păcate astfel de incidente (arestarea lui Sorin Oprescu) scad dramatic şansele clasei politice de a recâştiga încrederea oamenilor. Alegerile din 2016 vor fi un şoc pentru politicieni. Omul simplu nu mai are încredere în niciun conducător!
Numai o revoluţie politică ne mai poate salva…
Oameni tineri aduşi în faţă, iar dictonul cu lipsa de experienţă trebuie uitat! 2016 trebuie să fie “political restart”!”

Actuala echipă de consilieri judeţeni formată din Adrian Buşu, Remus Grigorescu, Belciu Ion, Buşe Dumitru Geri, Ioana Liţă, Marin Victor, Oproaica Alexandru, Pîrvu Constantin, Popa Laurenţiu, Dumitru Persu, vor fi ,,îngropaţi” politic.
Noul lider al PSD Vâlcea, cu o vechime de 20 de ani în partid, nu a spus nimic despre viitorul său politic la alegerile parlamentare de anul viitor. Potrivit noii sale politici, ar trebui să se retragă din cursa pentru Parlamentul României şi să cedeze locul unui coleg mai tânăr cu 20 ani, de preferat nu unui membru al familiei, cum se vorbeşte prin partid.
Deci, „political restart” trebuie să înceapă cu deputatul Constantin Rădulescu care are o experienţă de 20 de ani în politica pesedistă, iar dacă chiar el cere out exeperienţei, faceţi loc lipsei de experienţă, atunci, out Rădulescu!

Aviz primarilor cu ştate vechi, experienţă şi mai în etate: Bălceşti, Berbeşti, Bărbăteşti, Bujoreni, Buneşti, Cernişoara, Fârtăţeşti, Măldăreşti, Pesceana, Prundeni, Roeşti, Scundu, Stroeşti, Suteşti, Tomşani, Vlădeşti…

Distribuie

Un comentariu

  1. Dar despre persoana ta cine a auzit? Pardon Marin Victor, Belciu Ion, Remus Grigorescu, Geri Buse, Adrian Busu si Pirvu Constantin nici nu s-a pus problema de a parasi partidul sau sa fie trasi pe linie moarta. Ce mai poti face cu Ioana Lita,Popa Laurentiu, Oproaica Alexandru? Ce au facut ei pentru acest partid? Nimic. Asa ca nu mai nascociti voi tot felul de episoade. Normal ca din vechea garda mai trebuie schimbati cate unii dar nu s-a pus problema ca toti ar trebui schimbati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.