Rădulescu se declară mulțumit de lucrările care au loc, în curtea Maternității, pentru ridicarea Clinicii de radioterapie și Imagistică din Vâlcea, dar și de investițiile în aparatură medicală de ultimă generație.
În opinia sa Clinica prinde contur și susține că în scurt timp vom avea o clădire nouă în care va funcționa o modernă clinică de radioterapie și imagistică. Totul pentru sănătatea tuturor, nu doar a vâlcenilor, deoarece pragul acestei clinici îl vor trece cu siguranță și vecinii – Gorj, Olt, Mehedinți, Dolj și nu numai, fiind singura clinică de acest gen medical pe o rază de sute de km.
Trebuie amintit faptul că, consilierii județeni au votat pentru concesionarea terenului pe care se construiește acum această clinică, înțelegând oportunitatea/necesitatea unei astfel de clinici pe teritoriul județului nostru. Vâlcenii merită să beneficieze de servicii medicale de înaltă performanță. Cancerul este o boală ce implică în primul rând foarte mari dureri emoționale, iar când pentru tratarea lui trebuie să ajungi în alte colțuri ale țării, durerea este și mai mare, dar nu dezvoltăm aici ce afecțiuni mari aduce această boală.
Totuși, când în orașul tău ai clinica de tratament care îți aduce speranța vindecării, parcă toată familia suferă mai puțin, fiind aproape de persoana dragă ce a avut ghinionul să poarte această cumplită boală. Persoana suferindă, cu cei dragi aproape la tratament are șanse mult mai mari de recuperare, decât dacă ar fi departe de casă, într-un județ străin, cu un singur apropiat al lui sau poate nici unul, cum sunt majoritatea cazurilor. Ăsta este motivul pentru care trebuie să ne bucurăm că această clinică se ridică în municipiul nostru. Este adevărat, avem un consiliu care a votat, dar cine a achiesat la idee a fost într- adevăr conducerea județului care a întocmit acest proiect de hotărâre.
Rădulescu a vizitat șantierul din curtea Maternității și a văzut că partea cea mai grea a construcției, respectiv structura de rezistență, a fost realizată, spunând că urmează, în curând, și lucrările de zidărie și de compartimentare. „Sunt mulțumit de modul în care se derulează activitatea în șantier, deoarece lucrările sunt avansate, iar investitorul și constructorul ne-au asigurat că acestea vor fi finalizate până la sfârșitul anului”.
Și la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea continuă dotarea cu aparatură medicală, iar în ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea, din august, s-a aprobat cofinanțarea pentru achiziționarea de aparatură medicală ce va fi utilizată în Secția de Neonatologie de la Maternitate. Achiziția noii aparaturi se realizează în parteneriat cu Ministerul Sănătății, care asigură cea mai mare parte din costurile acesteia. Așadar, în curând, la Secția Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea va ajunge un incubator tip masă de reanimare, ce va ajuta cadrele medicale în eforturile lor de salvare a vieții nou-născuților cu probleme de sănătate.