47 total views

Şase foşti angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au cerut, în faţa judecătorului sindic, falimentul combinatului. Oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii promise în luna iunie a anului 2013. Miercuri, 19 noiembrie, reprezentanţii consorţiului de administratori judiciari ai Oltchim, Rominsolv şi BDO Bussines Restructuring, ar fi trebuit să prezinte judecătorului sindic tabelul definitiv al creanţelor şi planul de reorganizare a societăţii, scrie adevărul.ro.

Reprezentantul Ministerului Economiei la Oltchim, Bogdan Stănescu, susţine, însă, că nu s-a mai pus problema prezentării tabelului definitiv al creanţelor întrucât instanţa a luat în discuţie disjungerea într-un alt dosar a cererilor de faliment, mai arată sursa citată.  Cei şase foşti angajaţi îşi vor susţine cauza la sfârşitul lunii ianuarie.

Nu s-a pus problema să se depună tabelul definitiv al creanţelor în data de 19 noiembrie. Ieri, abia s-au discutat cererile de introducere a falimentului. Din câte ştiu, s-a dat termen în 28 ianuarie. Precizează Bogdan Stănescu, administrator special al Oltchim, potrivit adevărul.ro.

Sindicaliştii spun că nu au primit explicaţii de la conducerea combinatului.

Ştim că, la Tribunal, din dosarul Oltchim s-a disjuns o altă cauză, şase disponibilizaţi şi o firmă au cerut falimentul. Nu ni s-au dat explicaţii. Nu ştim de ce nu s-a depus planul de reorganizare şi tabelul definitiv al creanţelor. A afirmat Cristian Cornescu, liderul Sindicatului Victoria Oltchim.

Adevărul.ro mai arată că judecătorul sindic a dat un nou termen şi în ceea ce priveşte depunerea tabelului definitiv al creanţelor: 7 ianuarie 2015, iar planul de reorganizare va fi afişat, conform legii, după 30 de zile, respectiv în ziua de 7 februarie 2015. În luna decembrie Oltchim va fi scos din nou la privatizare. Interesaţi de preluarea combinatului ar fi investitori din China şi Turcia.

Termenul pentru depunerea ofertelor este 12 decembrie, iar cel pentru deschiderea ofertelor este 15 decembrie. Caietul de sarcini a fost cumpărat de investitorii chinezi, de SIF Transilvania şi omul de afaceri Ştefan Vuza. Până în acest moment, investitorul din Turcia nu a cumpărat caietul de sarcini, dar a arătat un interes foarte mare pentru Oltchim. Privatizarea s-ar putea amâna doar în cazul în care nu vom avea competitori dar, deocamandată, nu se pune problema aşa. Declară Bogdan Stănescu, potrivit adevărul.ro.

Sursa citată mai arată că privatizarea Oltchim s-ar putea amâna, însă, din nou la cererea celor două companii din Turcia şi China, în cazul în care acestea nu-şi vor fi finalizat evaluarea până la data depunerii ofertelor, respectiv până la data de 12 decembrie 2014.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.