36 total views

Trebuie să ai o doză mare de naivitate ca să pui botul la gogoșile ieftine servite jurnaliștilor pe tavă de către conducerea Consiliului Județean Vâlcea.

20160222_122633

Sigur că o parte dintre ei le-au și înghițit, însă, faptul că presa nu a avut acces într-o instituție publică, încălcându-i-se grav accesul la informare, consfințit prin Constituție și mai ales prin Revoluție, ar fi trebuit să dea mai mult de gândit tinerei generații de jurnaliști vâlceni. Să nu se limiteze la a înghiți gogoașa aruncată de liberalii lui Păsat și să scormonească prin gunoaiele ascunse sub preș de această INSTITUȚIE PUBLICĂ și să uzeze căile de atac în justiție, când i se încalcă dreptul la informare. N-am auzit până acum de niciun organ de presă vâlcean care să fi dat în judecată vreo instituție care i-a încălcat acest drept și nici nu cred că se va întâmpla asta vreodată, atâta timp cât majoritatea ”presarilor” stau cu mâna întinsă chiar la aceste instituții publice.
Ieri a fost o zi neagră la Consiliul Județean, unde zece procurori DNA au descălecat și au intrat, iar după vreo șase ore au ieșit cu brațele pline cu documente. În ciuda insistențelor jurnaliștilor prezenți, cei din pază nu le-au dat voie să intre în instituție, invocând ordinul primit de la Gheorghe Păsat, un bâlbâit arogant care și-a atribuit rolul de președinte, în prezent aflat ilegal în funcție dacă ținem seama de obligativitatea alegerilor anticipate la CJ după decesul lui Ion Cîlea, conform prevederilor legale. Jurnaliștii s-au mulțumit cu un comunicat de presă lapidar și o declarație a vicepreședintelui Romulus Bulacu, care a luat pe ”nu știu” în brațe, Păsat ascunzându-se ca mutul în păpușoi. Atât comunicatul de presă, cât și declarația lui Bulacu, au făcut referire la prezența procurorilor DNA din Iași a căror arie de competență nu e atât de extinsă, în zona noastră operând DNA Pitești, ceea ce ne face să credem că altul este motivul descinderii lor.
Ca să înțelegem mai bine, trebuie să ne întoarcem în urmă cu un an când 4 primari au dat în judecată Consiliul Județean Vâlcea (dosarul nr. 2626/90/2015 cu termen de judecată pe data de 15.03.2016) invocând motivul împărțirii banilor la CJ pe criterii politice, solicitând instanței de judecată anularea actului administrativ, adică Hotărârea Consiliului Județean cu pricina. Este pentru prima oară în istoria județului când este pus pe rol un astfel de proces, care ar putea crea mari probleme actualei conduceri a CJ, dar și consilierilor județeni liberali care au votat acea Hotărâre, în cazul în care instanțele vor da dreptate petenților.
Și ca hora să fie completă, se pare că alți primari, sau poate aceeiași, în orice caz numai trei din patru, au făcut plângere la DNA în urmă cu circa două luni, pentru același motiv. Primarii au acuzat și acuză Consiliul Județean că repartizează banii exclusiv pe criterii politice, ceea ce e foarte adevărat din moment ce primarii PNL mai vechi, plus cei 12 noi, trecuți în barca PNL, au primit câte 51,63 lei, față de ceilalți primari de la PSD și de la alte partide, care au primit doar câte 23,57 mil lei. Pentru achitarea arieratelor, în ianuarie 2016 primarii PNL au primit câte 197,35 mil lei, iar ceilalți câte 90,47 mil lei. Banii se dau în baza unui referat de necesități venite de la UAT-uri și expunere de motive întocmită de Gheorghe Păsat, aghiotantul lui Cristi Buican, cel ce se află în spatele dirijării banului public după cum ”vrea mușchii lui”.
Așadar, se pare că ăsta e motivul pentru care procurorii DNA Pitești și nu de la Iași, au făcut vizita de ieri la CJ Vâlcea, apropiind funia de gâtul liberalilor care au luat cu japca frâiele Consiliului Județean și împart cașcavalul după cum le dictează interesul politic.
Gică Păsat induc în eroare opinia publică cu acel comunicat de presă care se referă la altă gâscă în altă traistă. Este foarte posibil ca Gică Păsat și mafia consilierilor județeni să înfunde pușcăria pentru că tratează acest județ ca pe propria lor feudă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.