32 total views

Astăzi, a fost remis al doilea comunicat de presă de către PNL, mass-mediei spre publicare, în care doreşte să scoată în evidenţă faptul că noul ales al Consiliului Judeţean, Constantin Rădulescu, îşi pune lipitorii de afişe în funcţiile cheie, înlăturând astfel specialiştii.

Buican Costi

De data aceasta, şeful judeţului, nu mai face trafic de influenţă, ci este dictator. Publicaţia “Timpul de Vâlcea” l-a criticat pe actualul şef de judeţ înainte de a fi chiar preşedintele PSD, nefiind de acord cu foarte multe lucruri pe care acesta le-a făcut abuzând de pierderea celui care a fost pentru PSD, dar şi la conducerea CJ Vâlcea, Ion Cîlea.

Totuşi, în comunicatul de presă, liberalii îl acuză de această dată, pe şeful judeţului, de un comportament total neadecvat şi că se poartă ca un dictator. Să le aducem aminte liberalilor că atunci când s-au instalat la conducerea judeţului nu au dat dovadă de transparenţă, ba mai mult, au blocat accesul presei în instituţie şi au făcut angajări, cu lipitorii lor de afişe, în toate instituţiile subordonate CJV.
Dacă ne raportăm la toţi preşedinţii pe care i-a avut Consiliul Judeţean la conducere, în perioada postdecembristă, putem spune că aşa cum au fost liberalii, nu a fost niciunul. Nimeni nu a îngrădit dreptul la informare a mass-mediei, cum au făcut Buican & Company. Mai mult, liberalii au reuşit să aducă instituţia judeţului în atenţia presei naţionale, la Consiliul Judeţean Vâlcea, “descălecând” mascaţii, iar DNA-ul să ridice cutii întregi de dosare.
Deci, stimaţi liberali, mai uşor cu acuzaţiile, aţi făcut acelaşi lucru!!!
Ce este corect, este corect, dar cam săriţi calul!!!

COMUNICAT

Aleșii PNL solicită prezența lui Remus Borza la sedinta Consiliului Județean

Toți au crezut că odată devenit președinte al Consiliului Județean, Constantin Rădulescu va avea deschidere către dezvoltarea județului Vâlcea și va da dovadă de transparență, ceea ce a lipsit PSD-ului în ultimii 25 de ani.
Se pare că ucenicia petrecută în sânul PSD l-a făcut pe Constantin Rădulescu, de când a devenit președinte al Consiliului Județean Vâlcea, să se poarte ca un dictator, comportament total neadecvat pentru un conducător de instituție.
Se cunoaște faptul că PSD, în cei 25 de ani de conducere la Consiliul Județean, nu a făcut altceva decât să falimenteze economia județului, prin punerea în funcțiile cheie, a unor lipitori de afișe ce stau în slujba PSD, înlăturând astfel specialiștii.
Același lucru îl încearcă și Constantin Rădulescu, vremelnic aflat la conducere, să falimenteze CET Govora, prin căpușarea societății, așa cum a fost obișnuit, încercând cu disperare să-și pună în funcții, apropiați ai PSD, cotizanți de bază la bugetul PSD Vâlcea cu banii obținuți din instituțiile aflate în subordinea CJ Vâlcea.
Grupul consilieriilor PNL face un apel la actuala conducere a CJ Vâlcea de a-l invita joi în ședința ordinară pe domnul Remus Borza, pentru a prezenta situația reală cu care se confruntă în prezent CET Govora. Considerăm că atât consilierii județeni, cât și locuitorii județului Vâlcea au dreptul să cunoască problemele societății pentru a nu fi manipulați de cei care au căpușat-o neîncetat începând din anul 1990 până în prezent. În cazul în care Constantin Rădulescu nu va face acest lucru, aleșii județeni PNL vor convoca de urgență o ședință extraordinară la care va fi invitat domnul Remus Borza pentru a prezenta situația cu care se confruntă CET Govora.
Îi reamintim lui Constantin Rădulescu, care se comportă ca un prim- secretar de partid, că delictul de opinie a fost abrogat.

Departament comunicare PNL Valcea

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.