Loading

Victor Dobre este cel mai activ consilier local municipal în administrația 2024 – 2028, cel puțin până acum. După fiecare ședință, consilierul expune public un punct de vedere cu privire la cele votate sau nu.

Activitatea unui consilier local poate fi măsurată prin participarea la ședințe și dezbateri, inițiative legislative, propuneri de hotărâri, interacțiunea cu cetățenii, rezolvarea problemelor locale, colaborarea cu alte instituții și organizații, promovarea intereselor comunității, etc. Dobre face acest lucru și este, până acum, poate singurul ales, pe listele unui partid, care-și merită fotoliul de consilier local municipal.  

„Feedback ședință a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea 25.07.2027: Pe ordinea de zi s-au aflat 24 de puncte, plus unul suplimentar. Iată, pe scurt, ce am susținut, ce nu am putut susține și ce mi s-a părut important de subliniat:

AM APROBAT:
🎭 Modificări bugetare pentru Teatrul Ariel și Filarmonica, ca urmare a unor suplimentări de la bugetul de stat, direcționate către cultură.
🏫 Actualizarea cheltuielilor necesare pentru reabilitarea și modernizarea Școlii nr. 4.
📘 Buget alocat pentru Școala din Colonie, astfel încât să poată participa la proiectul „Oportun – Oportunități pentru un viitor mai bun”.
🎓 Acordarea de premii pentru două eleve remarcabile: una cu nota 10 la Bacalaureat, cealaltă cu nota 10 la Evaluarea Națională. Sincere felicitări!!!
👶 Predarea Creșei din Goranu către „Creșa Râmnicu Vâlcea”, entitatea care administrează toate creșele din oraș.
📍 Prelungirea concesiunii pentru terenuri mici (7–9 mp) către actualii deținători.
🏙️ Concesionarea unui teren de aproximativ 90 mp către Boromir, in zona actualei cladiri, cu speranța amenajării unei terase moderne care să contribuie la revitalizarea centrului orașului.
🏠 Lista solicitanților pentru locuințele ANL pentru tineri.
♿ Raportul privind activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav.
🔥 Un raport tehnologic prezentat în ședință care a arătat că până la 44% din agentul termic se pierde în rețelele de transport și distribuție – o situație extrem de gravă care necesită acțiuni urgente și eficiente.

AM RESPINS:
🏢 Propunerea de a mandata reprezentantul Consiliului Local în AGA Centrul Flandra pentru a vota prelungirea mandatelor celor 3 membri ai Consiliului de Administrație – societatea, deși are ca obiect principal închirierea spațiilor proprii, are un singur angajat și 6 persoane în structurile de conducere( 3 în CA și 3 în AGA) . În ultimii 10 ani, a înregistrat pierderi constante, în medie 60.000 lei/an. Din perspectiva eficienței, activitatea acesteia trebuie reevaluată serios – poate chiar desființată.

⚠️ ABȚINERE:
🏛️ Acordarea unui spațiu de aproximativ 80 mp pentru sediul partidului AUR.
📌 M-am abținut din motive de echitate: solicitarea noastră similară a fost tratată superficial, iar spațiul oferit nouă a fost o încăpere de doar 8 mp. Criteriile de alocare sunt altele pentru prieteni..

📝 OBSERVAȚII PERSONALE:
🏠 La lista solicitanților pentru locuințele ANL pentru tineri, deși am votat pentru aprobare, consider că procesul în sine ar trebui să fie mai transparent. Atunci când a fost cazul, am candidat pentru a face parte din comisia care stabilește/aprobă punctajele, dar – ca de obicei – majoritatea din consiliu și-a votat proprii membri. Cred că e nevoie de mai multă deschidere și obiectivitate în astfel de decizii.
🗳️ Am candidat pentru funcția de președinte de ședință pentru următoarele 3 luni. Rezultatul a confirmat că există o înțelegere între PSD, PNL și AUR – au votat la unison, ceilalți consilieri nici măcar nu și-au propus un candidat, ceea ce spune totul despre dinamica actuală din consiliu.
🚫 Amendamentul meu pentru completarea Regulamentului Bazei de Agrement Ostroveni a fost complet ignorat, fără nicio explicație. Propusesem indicatori de performanță simpli și eficienți, pentru a corecta problemele semnalate in spațiul public și observate personal de curând, legate de salubritate și organizare. E trist să vezi lipsa totală de interes față de soluții concrete.

CONCLUZIE:
🔹 Sunt sincer dezamăgit de modul în care actuala administrație ignoră inițiativele constructive, lipsite de culoare politică.
🔹 Cu toate astea, nu mă opresc. Chiar dacă nu am pârghiile decizionale, voi continua să aduc în atenție problemele din oraș și să propun soluții clare.
🔹 Voi rămâne prezent, implicat și cu ochii pe fiecare situație care necesită îmbunătățire.
💬 Vă mulțumesc tuturor celor care mă urmăriți și îmi semnalați nereguli sau nevoi din comunitate! Voi duce aceste lucruri în Consiliul Local – și vă invit să rămâneți alături de mine” se arată în comunicarea publică a consilierului Dobre.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.