44 total views

Consiliul local al Râmnicului este format din 23 de consilieri, toţi aleşi politic pe listele unor partide mai mari sau mai mici, cum este cazul PPDD şi PC. Cu excepţia câtorva, cam opt la număr, aleşii urbei mimează munca la greu, dar devin extrem de vivaci, la vot, în momentul în care interesele partidului îi zguduie din amorţeală. Lenea este atât de mare încât nu-şi completează nici rapoartele de activitate, iar despre declaraţiile de avere… nu mai vorbim.

Pe anul 2014, doar viceprimarul Vasile Cocoş şi-a depus raportul de activitate, restul îl aşteaptă pe Sf.Lazăr. Dacă în cazul declaraţiilor de avere există o problemă, pentru că nu ştiu cum să-şi dosească banii făcuţi din afaceri cu Primăria, în cazul rapoartelor de activitate explicaţia este năucitoare, aleşii nu au ce să treacă. Nu au cu să recunoască în scris că încasează lunar 700 lei, doar pentru ridicatul mâinii, şi atunci după decizia liderul de partid, nu pe baza interesului comunităţii. Lunile trecute, consilierii PNL, PC şi independenţii proveniţi de la UNPR şi PPDD ar fi trebuit să aducă bani de acasă, drept despăgubire, pentru blocajul provocat în Consiliul Local din cauza dorinţei PNL de a prelua ,,toată Putera”, pe considerentul că au făcut o majoritate şi ,,oraşul este al lor”.

Situaţia se repetă şi în Consiliul Judeţean unde liberalii şi independenţii lui Mircia Gutău şi-au luat ,,judeţul înapoi”, ca şi cum l-ar fi primit moştenire de la Brătieni. Dacă la municipiu, liberalii îşi adoptă şi revocă hotărârile de la o şedinţă la alta, la Consiliul Judeţean situaţia se încadrează într-o normalitate impusă de partea cerebrală a celor două tabere. Puţini, dar buni! De la PSD, doar doi consilieri vorbesc în cunoştinţă de cauză, juristul Adrian Buşu şi Remus Grigorescu, directorul Bibliotecii Judeţene, restul fac doar joc de glezne sau de imagine. În tabăra PNL, grupul PDL se distinge de departe ca fiind cel mai cerebral, Ştefan Prală, Iuliana Moise, Aurel Simion şi din când în când co-preşedintele Romulus Bulacu. Aripa PNL, mai impulsivă, şi datorită vârstei consilierilor, bate cîmpii cu graţie cel mai des. Cu mici excepţii, avocatul Victor Stănculescu vorbeşte cel mai mult, mai mult la limita legii, urmat îndeaproape de Dumitru Tărăşenie. Restul sunt doar susţinători ai majorităţii mult clamate. Pentru tot acest efort, aleşii primesc lunar o indemnizaţie de 8oo lei. Din fericire, pentru judeţ, foarte puţine dintre hotărârile adoptate suferă modificări sau revocări. În condiţiile date, utilitatea consilierilor locali şi judeţeni poate fi pusă sub semnul întrebării.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.