CCR a stabilit termen pe 10 decembrie 2025, în urma unei cereri de preschimbare a termenului.
Parlamentarii AUR au atacat la CCR Legea PL-x nr 426/2025 prin care se majorau impozitele și taxele locale cu cel puțin 167% și multe alte modificări pe legea insolvenței, capital social, împrumuturi asociați.
Măsurile fiscale care sunt vizate să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2026 fac parte dintr-un pachet amplu de măsuri fiscal-bugetare, adoptat recent de Parlamentul României, dar care a fost contestat la Curtea Constituțională. Proiectul de lege adoptat, care a generat cele mai multe discuții, vizează majorări și modificări semnificative, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, adică companii. Deși legea a fost votată în Parlament, ea a fost contestată, iar decizia CCR este că aceasta nu poate intra în vigoare înainte ca judecătorii Curții să se pronunțe asupra contestației. Termenul stabilit pentru judecarea contestației este în decembrie 2025. În acest sens, cetățenii și companiile trebuie să urmărească decizia finală a Curții.