30 total views

SC APAVIL SA a desfăşurat şi în săptămâna care tocmai s-a încheiat, o activitate intensă în localităţile operate, în colaborare cu autorităţile locale.

ÎNLOCUIRI DE BRANŞAMENTE.

A fost amenajat terenul şi a fost adus la starea iniţială, fiind folosiţi 3 mc de beton, în vederea asfaltării pe str. Nichita Stănescu (Ostroveni). În perioada următoare va continua schimbarea branşamentelor pe străzile M. Sorescu, N. Iorga, N. Stănescu, M. Preda şi I. L. Caragiale.

AVARII SOLUŢIONATE.

Au fost remediate două avarii, pe str. Calea lui Traian nr. 734 (Călimăneşti) şi Narciselor nr. 9 (Băile Govora).

LUCRĂRI DE BETONARE ŞI ASFALTARE.

Au fost executate lucrări de amenajare a terenului prin betonare şi asfaltare, fiind folosite 3 tone de material /3 mc, în Ostroveni şi pe str. Calea lui Traian.

ÎNCEP LUCRĂRILE PE STR. FAGULUI ŞI 1 DECEMBRIE.

A fost întocmit necesarul de materiale pentru începerea lucrărilor de înlocuire a reţelei de apă potabilă şi a branşamentelor pe str. Fagului din Rm. Vâlcea şi 1 Decembrie din Ocnele Mari.

PROBLEME PUNCTUALE.

Au fost realizate o serie de lucrări punctuale: a fost înlocuit un robinet general DN ¾ pe str. Carpaţi nr. 4; au fost executate săpături şi a fost refăcut un cămin de canalizare pentru aducerea acestuia la cota carosabilului pe str. Calea lui Traian (în faţa IPJ); au fost curăţate manual gurile de scurgere şi căminele de canalizare în zonele Centru, Ostroveni I, II, IV, V şi VI, 1 Mai I şi II, Libertăţii, Zăvoi şi Calea lui Traian – Sud; s-au curăţat pompele de canalizare de la staţiile Morilor – Arinilor, Goranu şi Vlădeşti; au fost executate 10 bucăţi armătură plasă sudată; au fost montate 3 capace de canalizare compozit şi piesele suport din beton armat – inters. str. Calea lui Traian cu Antin Ivireanul; str. Calea lui Traian – Troianu, 2 buc.; a fost montată o ramă cu capac de canalizare carosabil din recuperări la inters. str. Viilor cu Inăteşti; montat cu ramă cu capac de canalizare compozit la Vlădeşti – Priporu.

CURĂŢAREA GURILOR DE SCURGERE, PRIORITARĂ.

A fost acordată o atenţie deosebită şi curăţării căminelor şi gurilor de scurgere din municipiu, intervenindu-se prompt cu utilajele din dotare, la solicitarea cetăţenilor sau în urma observaţiilor făcute în teren. Activităţi de acest tip s-au desfăşurat în zonele Ostroveni, Troianu, Colonie Nuci, Traian, Zăvoi, Centru, Nord, precum şi pe str. Alex. Sahia, Calea lui Traian, inters. Calea lui Traian cu Antim Ivireanul, Lespezi şi Abatorului. Lucrări similare au avut loc în B. Olăneşti, B. Govora, Călimăneşti şi Vlădeşti.

98 APOMETRE VERIFICATE.

Tot în cursul săptămânii trecute, la solicitarea clienţilor sau ca urmare a expirării termenului de valabilitate metrologică au fost verificate, montate şi remontate un număr de 98 de apometre, fiind întocmite şi un număr de 14 documentaţii tehnice.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.