982 total views

Urmare a demersurilor făcute de deputatul Buican, în public şi în privat, Ministerul Sănătăţii a decis ca organizarea examenului să se facă la data de 15 iunie 2015.

Sperăm ca nou desemnatul penelist în CA al SJU, domnul Tărăşenie Dumitru, consilier judeţean, cel care atât de mult a criticat starea de lucruri negativă din spital, să-şi găsească coechipierul dorit, astfel încât să nu mai poată da vina pe nimeni, ci din acel moment, împreună cu managerul, evident desemnat pe baza concurenţială şi la care nu vor ajunge în niciun caz subiectele de examen înaintea susţinerii acestuia, să-şi însuşească şi laurii succeselor viitoare, dar şi criticile obiective care, vă asigurăm, vor fi necruţătoare. Nici nu vrem să credem că în comisia de examinare vor fi cumva cooptate persoane asupra cărora au planat suspiciuni ori acuze, privind neajunsuri în activitatea serviciilor de achiziţii sau aprovizionare ( vezi materialele anterioare ale publicaţiei noastre).

Atenţie în acest sens, domnule Gheorghe Păsat, preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea!

 

NOTA: daţi clik pe culoarea galben, dacă doriţi să citiţi mai multe despre situaţia Spitalului Judeţean Vâlcea

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.