,,15 tineri au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi pentru că au pătruns prin locuri nepermise în/din incinta instituţiei de învăţământ …”
Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea care se aflau în misiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale în municipiul Drăgăşani, au depistat în data de 19.11.2013 în intervalul orar 14:00-17:00 un număr de 15 tineri care au pătruns sau au părăsit incinta Liceului Tehnologic Brătianu din Dragăşani, prin escaladarea gardului împrejmujitor al liceului în grădinile locuitorilor din vecinătatea instituţiei mai sus amintite.
Cei 15 tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi cu amenzi în valoare de 2950 de lei pentru pătrunderea cu încălcarea normelor legale de acces în încinta Liceului Tehnologic Brătianu din Dragăşani şi spaţii aparţinând acestuia precum şi pentru pătrunderea în grădinile locuitorilor din vecinătatea instituţiei fapt ce a provocat indignarea cetăţenilor.
În perioada următoare jandarmii vâlceni vor desfăşura acţiuni specifice atât independent cât şi în cooperare cu celelalte instituţii abilitate, în mediul urban şi în cel rural, cu precădere în zonele instituţiilor de învăţământ, urmărind identificarea şi descurajarea absenteismului şcolar şi prevenirea altor fapte prevăzute şi sancţionate de lege.