1,115 total views

Am asistat la o primă dispută publică între primarul Gutău Mircia și prefectul Florian Marin, iar miza ar fi candidatura reprezentantului Guvernului în teritotiu la următoarele alegeri locale din 2020. Prefectul, după cum spune Gutău, ar fi viitorul contracandidat din partea PSD la Primăria Râmnicu Vâlcea. Pentru a-l șicana sau pentru a-l verifica pe bune, prefectul se pare că i-a solicitat niște înscrisuri, edilului, privind legalitatea unor hotărâri de Consiliu Local.

Tindem să credem că prefectul nu mai vrea să tolereze ”ilegalitățile” lui Gutău și îl întreabă pe acesta de anumite aspecte privind legalitatea unor HCL-uri. Gutău, în mod neavizat (păcat după atâția ani de administrație) îi transmite prefectului că: ”Consiliul Local nu este atributul prefecturii”. Greșit, domnule primar! Instituția Prefectului este singura instituție care poate cenzura o hotărâre de consiliul local, aceasta nefiind valabilă dacă nu primește avizul de legalitate. Legea Contenciosului Administrativ și Fiscal dispune suspendarea de drept a oricărei hotărâri de Consiliu Local atacată de Instituția Prefectului, prin prefect, dacă acesta a considerat că au fost încalcate dispozițiile legale și astfel se suspendă de drept.

Unde are Gutău dreptate

Este clar că până acum prefectul nu a atacat nicio hotărâre a primarului, în instanță, cu toate că avea zeci de motive. Într-o oareceare măsura, până acum, prefectul a fost ”complicele”  lui Gutău, dar iată că a spus stop. ”Complicitatea” constă în aceea că, de exemplu, prefectul a dat aviz de legalitate mai multor hotărâri, care au fost luate în ședințe extraordinare cu toate că nu s-au respectat dispozițiile Art. 94 alin. 2 din Legea 215/2001, Legea administrației publice locale. Acum, prefectul probabil nu mai vrea să i le avizeze, iar Gutău se simte opturat în proprunerile sale în fața Consiliului Local. Gutău are un as în mâneca și anume, consilierii județeni. De aceea și-a permis să-l facă pe prefect secretar de partid și că este numit NU ales. În fapt, acest lucru este o amenințare voalată din partea lui Gutău către prefect, acesta insinuând faptul că prefectul poate fi schimbat oricând deoarece este numit. Probabil mesajul spus public de Gutău l-a auzit de multă vreme Costi Rădulescu, șeful de partid al prefectului (cu toate că prefecții pe hârtie sunt apolitici) dar, Costi avea nevoie de o confirmare publică pentru a o prezenta celor de la București cu scopul de a-l demite pe prefect și de a-l pune la loc pe Radu Renga.

Ar fi multe de spus, dar în lupta dintre Gutău și Prefect, pierde prefectul deoarce nu are niciun as în mânecă contra lui Gutău.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.