Loading

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea este instituția publică cu personalitate juridică, înființată în subordinea Consiliului Județean Vâlcea, cu scopul de a asigura aplicarea politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoieCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

Timp de o lună, strada Emil Avramescu din zona Pieței Centrale va fi afectată de lucrările de reabilitare a rețelei de gaze naturale realizate de Engie România. Primăria Municipiului informează că în urma autorizației de construcție acordată către Engie România, începând din această săptămână vor începe lucrările de reabilitare aCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

S-a constituit și Consiliul Local Municipal Râmnicu Vâlcea, unde deputatul Eugen Neață a participat la ceremonia de învestire a primarului municipiului Râmnicu Vâlcea – Mircia Gutău, dar și a consiliului local. Așa cum era de așteptat, parlamentarul vâlcean, după ceremonia oficială de învestire, i-a dedicat edilului o descriere administrativă, așaCitește mai multe ->

Distribuie

Loading

Luni, 28 octombrie, Consiliul Județean Vâlcea a fost gazda unei întâlniri de lucru la care au participat președinta Federației Române de Baschet, Carmen Tocală, și directorii celor 11 sucursale regionale ale Federației Române de Baschet. Discuțiile au vizat oportunitățile de creștere a baschetului la nivel local și regional, dar șiCitește mai multe ->

Distribuie