44 total views

Elena Udrea si Aurelian Pavelescu au semnat, sambata, un protocol de constituire a aliantei politice PMP-PNTCD, pentru sustinerea candidaturii Elenei Udrea la Presedintie si in perspectiva alegerilor parlamentare din 2016.

PNŢCD-ul a reapărut pe scena post-decembristă a politicii româneşti pe cai mari, reprezentând elita politicii româneşti, care a fost prigonită de către regimul comunist. În frunte cu Corneliu Coposu, PNŢCD-ul, a reuşit câteva performanţe notabile : preluarea puterii în 1996 şi intrarea în grupul partidelor populare din UE.

Din păcate, după dispariţia lui Corneliu Coposu şi sancţionarea primită din partea electoratului român la alegerile generale din 2000, au condus PNŢCD-ul la periferia politicii româneşti, urmaşii săi. În mod cert, din PNŢCD nu a mai rămas decât brand-ul istoric pe care actualii preşedinţi vremelnici ai partidului îl înstrăinează în funcţie de interesele personale.

Alianţa făcută cu PMP-ul, partidul preşedintelui Traian Băsescu, nu aduce niciun avantaj PNŢCD-ului, dar ‘’terfeleşte’’ încă o dată moştenirea istorică a unui partid susţinător al ideilor monarhice, care în prezent a devenit aliatul unui partid republican. Sincer, ne gândim ce ar fi spus marele Corneliu Coposu, dacă ar mai fi trăit, în faţa acestei politici minimale, duse de urmaşii săi.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.