59 total views

Marţi, 7 octombrie – Şoferii îşi pot achita amenzile de circulaţie în oricare dintre staţiile de alimentare din reţeaua SOCAR începând din luna octombrie, ca urmare a parteneriatului încheiat între compania SOCAR şi ZebraPay.

Fiecare dintre cele 30 de benzinării SOCAR dispune de un terminal ZebraPay încă de la deschidere, terminal prin care clienţii pot achita diferite facturii. Noua facilitatea include plata amenzilor de circulaţie, una dintre cele mai mari probleme ale şoferilor şi vine în completarea serviciului de plată al rovinietei. Persoanele interesate să economisească timp şi să evite birocraţia administrativă vor efectua o procedură extrem de simplă când folosesc terminalele ZebraPay. Au nevoie doar de introducerea numelui şi prenumelui, de CNP, numarul de telefon, seria, numărul şi data emiterii procesului verbal, localitatea de reşedinţă şi valoarea care trebuie achitată. Plata se face numerar, iar serviciul este disponibil non-stop. Mai mult decât atât, pentru acest serviciu nu este perceput niciun comision. SOCAR deţine 30 de staţii de alimentare în următoarele judeţe din România: Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea şi Arad.

Despre SOCAR România

SOCAR România este reprezentanţa companiei petroliere şi de gaze naturale deţinută de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic), companie renumită la nivel mondial pentru activitateasa de producţie de petrol şi gaze naturale. Compania petrolieră de stat din Azerbaijan investeşte anual miliarde de dolari în infrastructura de transport şi este angrenată, pe plan european, în proiecte cheie, menite să crească securitatea energetică a Europei, prin diversificarea resurselor de gaze naturale. Din anul 2011, compania s-a implicat în România prin SOCAR Petroleum S.A. şi în crearea şi consolidarea unei reţele de benzinării la nivel naţional. Astfel, compania deţine în prezent o reţea de 30 de staţii de alimentare fiind unul dintre jucătorii importanţi pe piaţa distribuţiei de carburanţi din România.
Până în prezent compania a creat aproximativ 400 de locuri de muncă şi a derulat investiţii de peste 50 milioane de euro în România.

Despre ZebraPay

ZebraPay oferă o metodă simplă şi rapidă de efectuare a plăţilor electronice prin terminale de plată de tip self-service. Prin terminalele ZebraPay pot fi efectuate plăţi cu numerar pentru o gamă largă de produse şi servicii: plăţi facturi, rovinietă, reîncărcare cartele prepaid, plăţi online, monedă virtuală, bilete de tren şi abonamente presă.
Compania deţine cea mai mare reţea de terminale de plată de tip self-service, acestea fiind amplasate in peste 150 de localităţi din ţară. Terminalele ZebraPay pot fi găsite în marile reţele de retail precum Kaufland, Billa, Cora, Auchan, Carrefour, în universităţi, centre comerciale, pieţe, benzinarii şi magazine de proximitate.
Pentru mai multe informaţii despre ZebraPay, accesaţi http://www.zebrapay.ro/

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.