173 total views

Când la 1 septembrie 1939 forţele Germaniei naziste atacau Polonia declanşând cel de-al doilea război mondial, nimeni nu-şi închipuia că acest conflict va cuprinde întreaga lume, iar 50 de milioane de semeni ai noştri îşi vor găsi sfârşitul.

Determinată de dorinţa Germaniei naziste, Italiei fasciste şi a militarismului nipon de a-şi asigura dominaţia asupra întregii lumi, cea de-a doua conflagraţie mondială a fost în fapt o luptă a democraţiei contra dictaturii militariste de extremă dreapta, care propovăduia ura de rasă (vezi celebrul punct al rasei germanice superioare – Herrenvolk, faţă de rasele inferioare – slavii – Unterschmes).

Desfăşurarea luptelor în Europa a însemnat, iniţial, o serie de înfrângeri militare catastrofale pentru Anglia şi Franţa, culminând cu capitularea Franţei în iunie 1940, la trei săptămâni după ce fusese atacată de werchmatul german (armata germană). Intrarea în război a SUA la 8 decembrie 1941, după ce baza navală a acestei ţări din Arhipelagul Honolulu (baza navală de la Pearl Harbor) fusese atacată cu o zi înainte de aviaţia imperială japoneză, a echilibrat raportul de forţe şi în Europa.

Înfrângerile suferite de Wehrmacht pe frontul estic în luptele duse împotriva URSS, în special în bătălia de la Stalingrad (19 noiembrie 1942-02 februarie 1943) şi ulterior în bătălia de la Kursk din mai –iunie 1943, au stopat elanul ofensiv al armatei germane, care a trecut numai la lupte defensive. Deşi la 18 iunie 1943 armatele anglo-americane debarcau în Sicilia şi ulterior la Anzio şi în Italia continentală, totuşi acest front nu a fost considerat ca un al doilea front deschis în Europa, aşa cum îşi doreau mai ales sovieticii, care sperau că efortul de război pentru înfrângerea Germaniei hitleriste să nu mai fie suportat numai de ei.

Răspunzând cererii aliatului rus, anglo-americanii au deschis al doilea front în dimineaţa zilei de 6 iunie 1944 debarcând în provincia franceză Normandia, într-un loc în care generalii germani nu şi-ar fi închipuit că aliaţii vor încerca vreodată să debarce. Ca o ironie a sorţii, singurul oficial german care a dat pronosticul că aliaţii vor debarca în Normandia, a fost Fuhrerul Adolf Hitler, dar nici el nu a vrut sa creadă în profeţia sa, deplasând forţe militare insuficiente în Normandia pentru respingerea unei eventuale debarcări.

În dimineaţa zilei de 6 iunie 1944, 165.000 de soldaţi americani, englezi şi francezi, îmbarcaţi pe 5.000 de nave şi beneficiind de protecţia a 3.000 de avioane de vânătoare şi bombardament, s-au revărsat pe plajele normande luând prin surprindere apărarea germană. Luptele cele mai grele s-au dat în sectorul de debarcare american, pe plaja cu numele de cod Omaha, unde atacatorii au înâlnit o unitate de elită germană, divizia 352 de infanterie, unitate tocmai transferată de pe frontul de est. Circa 3.000 de americani au murit pentru un petic de plaja, dar până la urmă divizia germană a fost dată peste cap.

Deoarece despre această operaţiune militară s-au scris multe materiale, o să încercăm să vă prezentăm câteva episoade mai importante:

• Prima localitate franceză eliberată a fost oraşul Sainte-Mere-Eglise, cucerită de paraşutiştii americani ai divizei 82. Luptele din acest oraş au fost foarte puternice şi crude, paraşutiştii americani fiind lansaţi, din greşeală, în timpul nopţii de 5-6 iunie direct peste oraş, în loc să fie lansaţi lângă. În oraş era staţionată o unitate germană de elită, divizia 91 infanterie, proaspăt sosită din Rusia, încadrată cu soldaţi veterani ai câmpurilor de bătălie ruseşti. Mulţi paraşutişti americani au fost ucişi în aer, dar odată ajunşi la sol au reuşit să înfrângă trupele germane.

• Cele șase cazemate de la Pointe du Hoc, cu acoperiș masiv de beton armat, unde se credea că sunt adăpostite tunuri de 155 mm, au fost obiectivul Regimentului al doilea american de asalt. Sarcina lor era să escaladeze sub focul inamicului, pe frânghii și scări, faleza înaltă de 30 de metri și să distrugă tunurile care ar fi ținut sub control întreaga plajă Omaha. Comandanții americani nu aflaseră însă, că tunurile fuseseră mutate mai înainte de declanșarea atacului. Oricum, fortificațiile de pe plajă rămăseseră obiective extrem de importante, de vreme ce un simplu observator de artilerie ar fi putut regla cu ușurință tirul tunurilor germane aflate pe alte amplasamente. Atacul americanilor a fost în cele din urmă încununat cu succes, dar la sfârșitul a două zile de lupte pierduseră 60% din efectiv.

• Michael Wittmann, supranumit Baronul Negru, căpitan SS de tancuri, a reuşit de unul singur să blocheze înaintarea Diviziei 7 de tancuri britanice în localitatea Villers-Bocage, distrugând în 15 minute 14 tancuri, 15 transportoare blindate şi 2 tunuri antitanc. Această luptă a avut loc în data de 13 iunie, iar în data de 8 august, Baronul Negru a fost ucis în luptă de canadieni.

Ar mai fi mii de asemenea aspecte. Dar oricum, cel mai bine a sintetizat această bătălie, cine altul decât Fuhrerul Adolf Hitler, care afirma:” „În răsărit, imensitatea spațiilor ne va …. permite o pierdere de teritoriu … fără ca șansele de supraviețuire ale Germaniei să sufere o lovitură mortală. Nu același lucru se întâmplă în occident! Dacă inamicul va avea succes aici … vor urma consecințe de proporții uriașe în foarte scurt timp” Şi previziunea lui s-a adeverit. După ce Adolf Hitler s-a sinucis la 30 aprilie 1945 în bunkerul său din Berlin alături de iubita lui Eva Braun, la 9 mai 1945, Germania nazistă a capitulat.

Dragă cititorule, după ce vei fi citit acest articol, gândeşte-te măcar o clipă la bărbaţii care în ziua de 6 iunie 1944 au înfruntat moartea, pentru ca tu să fii liber şi să-ţi creşti în pace copiii. Şi dacă acest gând te va străbate, înclină capul în semn de respect pentru acei bărbaţi, care au rămas pe câmpul de luptă şi pe care nu trebuie să-i uităm niciodată.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.