39 total views

Şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi a fost interesantă sub un singur aspect şi anume, rectificarea bugetului judeţului Vâlcea, activitate determinată în principal, de calamităţile înregistrate în urma ploilor de la sfârşitul lunii iulie.

Încă de la începutul şedinţei, liberalii şi-au adus “întăriri” în sală, respectiv, o parte din primarii lor, dar şi pe deputatul Cristian Buican, în rol de “paznic la stâna de oi”. Rolul primarilor liberali a fost de a pune presiune pe preşedintele Consiliului Judeţean şi pe consilierii din arcul puterii (PSD+UNPR+PPDD), pentru a schimba destinaţia celor 12 milioane de lei acordate judeţului Vâlcea de Guvernul României, prin HG 667/2014. Liberalii sunt nemulţumiţi de faptul că majoritatea sumei, 10 milioane de lei, este acordată refacerii unor drumuri judeţene afectate de inundaţii, iar restul de 2 milioane, unor poduri şi aducţiuni cu apă din localităţile – Frânceşti, Pietrari, Lădeşti, Costeşti şi Fârtăţeşti. Liberalii, secondaţi de consilierii PDL, ar fi dorit ca suma de 10 milioane să fie împărţită pe cele 88 de localităţi calamitate, iar drumurile judeţene, eventual, să nu primească nici un leu.

Pentru o corectă informare, dorim să “dezbrăcăm” articolul de orice accente politicianiste şi să încercăm să furnizăm cititorilor informaţia cât mai corectă:

– Judeţul Vâlcea a fost calamitat, la nivelul de 88 din cele 89 localităţi, de ploile căzute în cantităţi impresionante în intervalul 29-31 iulie. Numai Municipiul Rm. Vâlcea a scăpat mai uşor de acest potop;

– Guvernul României, pentru a contracara neajunsurile create de ploile căzute în cantităţi mari, a alocat din fondul de rezervă, aflat la dispoziţia Guvernului, suma de 52 milioane lei pentru o serie de şase judeţe, printre care şi Vâlcea.

– Judeţul Vâlcea a primit suma de 12 milioane lei care a fost acordată cu preponderenţă (10 milioane lei) refacerii unor drumuri judeţene şi o mică parte (2 milioane lei), refacerii unor poduri şi aducţiuni cu apă din comunele mai sus menţionate;

– Raţionamentul acordării sumelor majoritare către drumurile judeţene a fost determinat de un calcul simplu: ca să poţi ajuta o localitate calamitată cu utilaje, alimente, materiale sanitare şi de curăţenie, trebuie să ai în principal, drumuri de acces deschise;

– Judeţul Vâlcea are o reţea de aproximativ 1000 de km de drumuri judeţene care străbat sau “ating” toate localităţile acestui judeţ. Era clar, că pentru a putea da ajutor celor 88 de localităţi afectate, în primul rând, trebuie să ai o reţea de drumuri judeţene deschisă pe care să deplasezi utilajele şi ajutoarele;

Nu vrem să fim acuzaţi de partizanat politic, dar nu putem să punem în aceeaşi balanţă, un drum judeţean afectat cu o uliţă răscolită de ape, sau cu un pod pietonal afectat. Interesul este să avem toate localităţile judeţului accesibile, nu numai unele.

Acest calcul poate fi văzut de unii, ca fiind neconform cu realitatea locală, deoarece fiecare primar îşi vede interesul doar în interiorul localităţii sale, dar atunci când conduci un judeţ, trebuie în primul rând, să ai o viziune de ansamblu asupra întregului său şi nu numai a unei entităţi sau două. Deloc corespunzătoare şi neserioasă propunerea consilierilor liberali de a se înainta Guvernului o altă listă cu priorităţi, în baza căreia suma de 12 milioane lei acordată de HG 667/2014 să aibă alte destinaţii. În primul rând, acest lucru ar fi dus la pierderea banilor (lucru precizat de preşedintele Consiliului Judeţean) şi ar fi întârziat şi minimele lucrări de refacere care pot fi desfăşurate.

Totuşi, stăm să ne întrebăm, dacă nu cumva, pasiunea politică începe să acopere interesul real al comunităţilor?

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.