179 total views

Așa cum menționam într-un articol, am fost invitată la sediul Romsilva pentru a studia documentele de licitație care au stat la baza achiziției de mașini, mult hulita achiziție inclusiv de mass-media centrală. Trei bibliorafturi pline cu o documentație stufoasă, dar care a trecut prin toate avizele necesare achiziției, au fost puse la dispoziție pentru verificările care ne-au fost solicitate chiar de directorul Regiei.

Așadar, în urma articolului cu titlul „Romsilva, sub mandatul vâlceanului Gheorghe Mihăilescu, sfidare la cel mai înalt nivel – 140 de mașini de teren de 1,5 milioane de euro”, am purtat o discuție cu directorul general al Romsilva – George Mihăilescu – de câteva zile director plin, care a insistat să ajung până la sediu din București, pentru a-mi arăta ce a însemnat achiziția celor 127 de mașini, și nu 140, cu un cost de 2 milioane de euro și nu 1,5, din care 27 autoturisme de oraș și 100 autoturisme de teren.

Și am ajuns! Documentele arată o procedură începută când Mihăilescu nu era director Romsilva, mai exact în iulie 2018, dumnealui fiind obligat să continue, aceasta fiind chiar și bugetată.

100 de autoturisme de teren

Raportul privind rezultatul consultării de piață având ca obiect achiziția celor 100 de autoturisme de teren este semnat de defunctul Dragoș Ciprian Pahonțu, și are dată de aprobare pe 12 iulie 2018, când acesta era director Romsilva.

Consultarea de piață s-a făcut prin publicarea unui anunț cu denumirea „Furnizare autoturisme de teren cu servicii de asigurare RCA și CASCO și servicii de întreținere tehnică în perioada de garanție acordată produselor”. Descrierea s-a făcut prin intermediul SICAP, în vederea obținerii de oferte tehnice care să conțină și propuneri financiare necesare întocmirii documentației de atribuire a contractelor de furnizare de autovehicule, având cel puțin caracteristicile tehnice menționate în documentele de consultare a pieței. Ofertele tehnice au fost transmise la Romsilva până la data de 6 iulie 2018 cu dată limită de consultare – 13 iulie 2018. Rezultatul consultării de piață, ca urmare a publicării anunțului, arată că doar doi operatori economici au răspuns invitației de participare – Auto Novex SA și Renault Commercial Roumanie SRL.

În urma analizei efectuate, asupra răspunsurilor primite de la operatorii economici, a rezultat că pe piață există autovehicule care corespund nevoilor/cerințelor unității. Din datele oferite s-au reformulat anumite clauze ale caietului de sarcini și ale specificațiilor tehnice, astfel încât să se asigure accesul a cât mai mulți operatori economici pentru creșterea concurenței, dar și nediscriminarea acestora. Forma finală a caietului de sarcini și valoarea estimată a achiziției a fost inclusă în documentația aferentă procedurii de achiziție pentru atribuirea contractelor de furnizare.

Cele 100 de mașini de teren au fost livrare pe 31 iulie 2019, iar termenul de plată a fost acceptat de către Auto Novex – dealer autorizat Ford, ca fiind în 4 tranșe, respectiv:

– 31.08.2019 valoarea 358.371 de euro

– 30.09.2019 valoarea 374.975 de euro

– 31.10.2019 valoarea 374.975 de euro

– 28.02.2020 valoarea 749.950 de euro

27 autoturisme de oraș

Procedura de achiziție este aceeași, explicată pentru mașinile de teren, câștigătorul fiind tot Auto Novex, livrarea autoturismelor făcându-se tot până la 31 iulie 2019, termenul de plată și cuantumul acestora fiind:

– 31.08.2019 valoarea 97.370 de euro

– 30.09.2019 valoarea 105.826 de euro

– 31.10.2019 valoarea 105.826 de euro

– 28.02.2020 valoarea 196. 534 de euro

Prețul unitar al unui autoturism de teren Ford Ecosport Trend 4WD, 1,5 Ecoblue Diesel 125 CP/Euro 6, M6, a fost de 14.999 de euro, cost asigurare RCA/12 luni/ autoturism – 187,90 de euro, cost asigurare CASCO/12 luni/autoturism – 546 de euro. Prețul unitar pentru autoturismul de oraș a fost de 15.118 de euro, cost asigurare RCA/12 luni/autoturism – 187,90 de euro, cost asigurare CASCO/12 luni/autoturism – 546 de euro

George Mihăilescu, așa cum ne-a precizat, a găsit procedura de achiziție deja începută, procedură pe care nu avea cum să o anuleze, ci doar să o continue, ceea ce a și făcut. Mașinile au fost livrate în avans, în luna iulie 2019, plata urmând a se face eșalonat, cum mai sus am prezentat. Romsilva deține, încă, un parc de mașini care nu mai pot fi utilizate – 600 mașini marca Aro și Dacia -mașini ce în urma unui raport solicitat vor fi probabil date la dezmembrări și casate. Regia deși a achiziționat 127 de autoturisme, ar mai avea nevoie de foarte multe.

Prețul foarte bun obținut în urma negocierilor se pare că are în spate o directivă europeană care interzice înmatricularea autoturismelor diesel din octombrie 2019, lucru care ar fi făcut ca dealer-ul Auto Novex să rămână cu mașinile nevândute. Se pare că tot acesta este și motivul livrării mașinilor în avans, ca Regia să poată să le înmatriculeze în timp util. Deși nu am găsit această directivă, dacă există, este evident că se va aplica de la data X și nu retroactiv, deci în nici un caz nu ar afecta achiziția de mașini diesel de către Romsilva.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.