Weekend-ul acesta, internetul local a fost inundat de un comunicat de presă emis de PSD Vâlcea, scris într-un limbaj de lemn care amintește de congresele PCR.
Mai exact, ni se spune că Mircia Gutău a fost „ales”, fără contracandidat, „cu unanimitate”, președinte al PSD Râmnicu Vâlcea. Un „monarh” local, un „rechin” imobiliar care a văzut și interiorul celulelor și care controlează tot, dar absolut tot, ajunge să fie aplaudat la scenă deschisă pentru că a fost „ales” într-o funcție municipală de partid. Concret, Gutău s-a pus oficial la remorca lui Costi Rădulescu. Din „împărat” peste județ, a ajuns un simplu șef pe municipiu, iar micii lăudători de partid îi cântă osanale de parcă ar fi cucerit Luna.
Așadar, vineri, 19 iunie, s-a scris istorie cu majuscule în politichia locală. Într-o atmosferă de „unitate și mobilizare”, Organizația Municipală PSD Râmnicu Vâlcea și-a ales noul far călăuzitor. Surpriză de proporții! Cine a ieșit președinte? Însuși Mircia Gutău, acest „tânăr debutant” în ale administrației și ale imobiliarelor cu profituri nemăsurate! Biroul de Presă a emis repede un comunicat plin de spume de șampanie ieftină, vorbind despre „votul unanim”. Păi, cum altfel, dragi tovarăși? Să ridice mâna ăla care ar fi avut curajul să candideze împotriva lui Mircia!? Nimeni? Perfect, unanimitate! Că doar nu era să riște cineva o demolare de garaj, o verificare la autorizația de construcție sau o privire „caldă” din partea „marelui” câștigător. Să ai contracandidat înseamnă să ai democrație, iar democrația e obositoare când ești învățat să fii jupân.
Toată suflarea pesedistă locală a explodat în felicitări și plecăciuni pe rețelele sociale. „Felicitări, domnule președinte!”. Pentru ce, mai exact? Pentru că ditamai „maharul” – cel care ridică blocuri peste blocuri de la Vâlcea la București, și nu numai, băgându-și prințul moștenitor la înaintare – a acceptat să fie sub papucul lui Costi Rădulescu? Da, ați citit bine. Marele Gutău, spaima asfaltatorilor și regele neatins al combinatorilor, s-a lăsat oficial descălecat de Costi, eternul politruc de județ. Costi, băiatul care în ultimii ani a învățat și el cum se face treaba la CJ și a început să prindă glas (și infatuare!), este acum, pe hârtie, șeful lui Mircia. Să-l feliciți pe Gutău că a luat șefia la municipiu e ca și cum l-ai felicita pe Mike Tyson că a câștigat un meci de box cu un copil de grădiniță, dar centura de campion o ține arbitrul. Șmecherie era dacă Mircia îi sufla lui Costi președinția pe tot județul. Acolo era breaking news! Așa? E doar o retragere strategică într-o funcție de cartier, împachetată pompos ca o mare victorie.
Comunicatul ne mai spune că noul Birou Permanent are în componență „profesioniști determinați”. Probabil profesioniști în ridicat vile, în obținut funcții pe ochi frumoși și în administrat averi strânse din „sudoarea frunții”. Că doar echipa din spatele unui titan trebuie să fie la fel de flexibilă în fața legii și a bunului simț ca și șeful. Așadar, dormiți liniștiți! Mircia e președinte de partid! Nu peste județ, nu peste galaxie, ci peste municipiu – un titlu care îi vine ca o haină cu trei numere mai mică. Dar hei, când ești învățat să nu pierzi niciodată, transformi și o retrogradare elegantă într-o zi de sărbătoare națională. Trăiască unanimitatea și blocurile noi dintre case! Felicitări, Costi, ai îmblânzit „fiara”! Când o „legendă” locală se vede pusă în fața faptului împlinit că a trecut pe linie secundară sub un politruc de județ, argumentul ăsta nu poate fi demontat cu niciun comunicat pompos de partid! Am trăit să o vedem și pe asta: prăbușirea în ierarhie!
În loc de concluzii, umilința de pe scenă
Cum naiba să te urci pe scenă, să te uiți de sus la o sală plină de oameni pe care îi controlezi, îi ai în buzunarul mic și îi manevrezi cum vrei, dar în același timp să rânjești mândru că ai fost pus sub papucul unuia care nu-ți va ajunge niciodată nici la degetul mic? La ce-ți mai trebuia funcția asta de fațadă, când tu coordonezi absolut tot în orașul ăsta și fără ea? Pentru ce atâta circ? Să fii ditamai Mircia Gutău, să te crezi zeul neatins al județului, dar să accepți să joci rolul de subordonat de cartier în fața lui Costi….asta nu e politică, e capitulare la vedere! Ai vrut aplauze, dar ai plecat acasă cu o lesă mai scurtă. Merită, domnule președinte?
Acest articol reprezintă opinia noastră radicală, asumată și o palmă pe obrazul ipocriziei politice locale!