„Fazarea proiectului Sistem de Management Integral al Deșeurilor Solide în județul Vâlcea”, este un proiect care aduce un nou scandalul în Consiliul Județean, chiar la început de an.
Vorbim despre un proiect în derulare, iar pentru partea de „servicii de asistență tehnică pentru supervizarea lucrărilor și de verificare a proiectelor tehnice” Consiliul Județean a încheiat deja un contract cu SC Venturo Investment SRL lider de asociere, alături de altă societate. Procedura de atribuire a fost prin licitație deschisă în urma anunțului publicat în iunie 2021, iar valoarea atribuită a fost de 662.250 lei. Urmează ca pentru obiectivul de investiții mai sus menționat conducerea județului să „își aleagă” încă un constructor pe lângă cel care deja a câștigat contractul de execuție a lucrării, adică un subcontractant.
Un mail anonim primit pe adresa redacției ne arată că lucrurile par să o ia iar pe arătură în această instituție, iar interlocutorul ne asigură că pentru acest proiect se fac noi presiuni administrative de un nivel anume. Pe scurt, ne este menționat faptul că Andreea Popescu, șefa banilor europeni, și liderul județean Rădulescu Constantin „ar” indica societății Iridex să-l ia subcontractant pe SC Civil Speed SRL. Să nu uităm, Amărăzeanu Mircea, proprietarul Civil Speed și Andreea Popescu, director general al CJ Vâlcea, la departamentul fonduri externe, de peste un an de zile sunt într-o relație de prietenie avansată.
Acum, la momentul izbucnirii primului scandal, octombrie 2021, atunci când câștigătorul Venturo a intrat în malaxorul rezilierilorde contracte, reprezentantul CJ Vâlcea, Rădulescu Constantin, ne transmitea faptul că „în acest moment (15.11.2021) nu putem face aprecieri/supoziții în ceea ce privește posibile acțiuni viitoare”, adică, dacă societății Venturo îi va rezilia și acest contract. Nu avem informații dacă și acest contract a fost sau nu reziliat, dar un lucru ne sigură interlocutorul, Civil Speed trebuie să fie subcontractant la acest proiect. De ce? Nu avem idee nici noi și nici el! Nu știm nici cum ar putea să ajungă legal subcontractant!!!
Cine deține mai multe informații despre acest subiect – Iridex…Venturo… x sau y… ne poate scrie pe adresa redacției sau ne poate contacta la numărul afișat pe site-ul publicației. La fel, conducerea județului dacă se simte ofensată de cele „acuzate” ne poate transmite un drept la replică pe care îl vom publica integral.
Iată ce face Andreea Popescu pentru iubitul ei, Mircea Amărăzeanu – un individ ținut în brațe se pare de anumite structuri cu atribuții de control.